ACȚIUNI BLITZ ale Poliției Rutiere în Vâlcea
Angajații Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au anunțat că, în perioada 1-5 septembrie 2021, au fost organizate zilnic acțiuni „blitz” de către polițiștii rutieri. Acestea au avut ca scop reducerea accidentelor rutiere și conștientizarea șoferilor cu privire la riscurile la care sunt expuși, în trafic. Polițiștii au acționat zilnic, pe arterele principale din județ, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Au fost constatate 76 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 20.000 de lei, pentru depășirea vitezei regulamentare, neacordare de prioritate, lipsa centurii de siguranță, abateri comise de bicicliști, pietoni, consum de alcool la volan, dar și alte fapte. Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce, 15 permise de conducere și trei certificate de înmatriculare.
„În timpul acțiunilor, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul rutier. Reamintim șoferilor să circule cu prudență, să respecte limitele de viteză stabilite pe fiecare segment de drum, să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante și să nu se urce la volan dacă au consumat alcool sau sunt obosiți!”, ne-au mai informat angajații IPJ Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al IPJ Vâlcea