
1 mai atacă piețele cu noi reguli pentru comercianți
Începând cu 1 mai 2015, producătorii agricoli vor trebui să deţină un aşa-numit atestat de producător pentru a-şi putea vinde marfa în pieţele agroalimentare. Documentul, care înlocuieşte certificatul de producător, conţine informaţii detaliate atât despre cel care produce cât şi despre exploataţia acestuia. Concret, potrivit Legii pieţelor (Legea 145/2014) care a intrat în vigoare în luna octombrie a anului trecut, atestatul conţine informaţii precum numele producătorului agricol, denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată de acesta, respectiv efectivele de animale pe care le deţine şi pe care le-a înregistrat în registrul agricol. Actul, eliberat persoanei fizice care desfăşoară activitate economică în sectorul agricol, este valabil un singur an şi trebuie ştampilat şi semnat semestrial de primarul comunei sau oraşului pe teritoriul căruia are ţăranul exploataţia. Actul se poate acorda cu avizul consultativ al structurilor asociative profesionale, patronale sau sindicale din agricultură. Totodată, fie că vând în pieţe sau în târguri, la bucată sau engros, producătorii agricoli persoane fizice cu atestat de producător mai trebuie să deţină şi un carnet de comercializare. Acesta se eliberează la cerere tot de către primarul pe a cărui rază de competenţă se află terenul, ferma sau gospodăria în care se obţin produsele vândute. Carnetul este unul cu elemente de siguranţă speciale, tipărit exclusiv de către Imprimeria Naţională şi alcătuit din trei file. Fila conține, de fapt, trei foi semitransparente pe care se imprimă, ca la indigo, scrisul producătorului. Prima filă, care rămâne nedetaşabilă la carnet, include datele privind identitatea producătorului agricol, informaţii privind suprafeţele cultivate şi structurile corespunzătoare pe specii precum şi producţiile estimate a fi destinate comercializării, este semnată de primar şi rămâne nedetaşabilă la carnet. În ceea ce priveşte foile semitransparente, acestea se împart cumpărătorului, căruia îi revine prima filă, vânzătorului, iar cea de-a treia rămâne în carnet pentru a fi restituite, cu tot cu acesta, primăriei care l-a emis. Potrivit Legii pieţelor, “în cadrul structurilor de comercializare cu ridicata sau cu amănuntul este obligatorie organizarea de spaţii de vânzare distincte, care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinătoare ale unui atestat de producător şi ale unui carnet de comercializare”. Procentul de alocare a spaţiilor de vânzare este de minimum 40% din totalul spaţiilor de vânzare existente”, se mai arată în lege. Măsura de a aloca 40% din suprafaţa unei pieţe producătorilor locali ar fi trebuit să îi ajute pe agricultori să îşi vândă mai bine marfa, oferindu-le o identitate vizuală distinctă.