Ziua Internațională a Familiei, marcată de Poliție


Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, alături de asistenții maternali din județul Vâlcea, reprezentanți WORLDVISON, Direcția Generală de Asistență Socială și Pentru Protecția Copilului, Agenția Națională Antidrog și alți actori sociali au organizat la data de 15 mai a.c., în cadrul Bibliotecii județene Antim Ivireanul, un seminar pentru a marca Ziua Internațională a Familiei: „Activitatea a constat în prezentarea principalelor aspecte referitoare la familie, strategii de educație, riscuri la care sunt expuși copiii și strategii de autoprotecție împotriva violenței, a bullyingului, a riscurilor ce derivă din utilizarea internetului și a site-urilor de socializare, a riscurilor consumului de alcool, țigări și substanțe cu efecte psihoactive. Activitatea a avut și o secțiune de dezbatere, în care specialiștii prezenți au încercat să vină în sprijinul asistenților maternali și al copiilor de care aceștia se îngrijesc. Poliția le recomandăm părinților să acorde o atenție deosebită persoanelor din anturajul copiilor și să se asigure că știu în orice moment unde se află cei mici. Copiii ar trebui de asemenea încurajați să comunice cu părinții fără teamă și să discute cu aceștia sau cu cadrele didactice despre orice problemă” reiese din comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție.
Anunț foarte important pentru șoferi:
Trafic rutier deviat pe DN 65 C
IPJ Vâlcea atrage atenția că, având în vedere gravitatea proceselor de degradare constatate la podul de pe Drumul Național 65 C km 74+853 m, comuna Lădești, începând cu data de 15 mai a.c., s-a dispus limitarea traficului rutier la vehicule cu masa de maxim 3,5 t: „În acest sens, Secția de Drumuri Naționale Vâlcea a montat indicatoare rutiere necesare devierii traficului greu pe următoarele rute ocolitoare: Sensul de mers Horezu-Craiova: intersecția DN 65 C km 11+400 cu DN 67 km 152+672-Rm. Vâlcea, intersecția DN 67 km 192+900 cu DN 64 km 114+100-Drăgășani, intersecția DN 64 km 66+000-Centura Drăgășani cu DN 67B km 115+200-Fârtâțesti, intersecția DN 67 B km 88+500 cu DN 65 C km 57+360. Sensul de mers Craiova-Horezu : municipiul Craiova km 0+00-Fârtățești DN 65 C km 57+360, intersecție cu DN 67 B km 88+500-Drăgășani, intersecție DN 67 B km 115+200 Centura Drăgășani, intersecție centura Drăgășani cu DN 64 km 66+000 – intersecție DN 64 km 114+100 cu DN 67 km 192+900 – Horezu, intersecție DN 67 km 152+672 cu DN 65 C km 111+400”.