Visul promovării unei echipe vâlcene în Liga I poate deveni realitate!


• Damila Măciuca a surclasat FC Maramureş Baia Mare (scor 3-0) şi s-a apropiat la patru puncte de Corona Braşov, formaţie aflată pe locul al doilea în clasament
 

Într-un meci disputat astăzi, 30 martie, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul „Municipal” din Drăgăşani, „verzii” Damilei au făcut instrucţie cu una dintre codaşele Seriei Vest din liga secundă. Elevii lui Claudiu Niculescu s-au impus la scor de neprezentare în faţa maramureşenilor de la FC Baia Mare, golurile vâlcenilor fiind semnate de Sergiu Negruţ (minutele 44 şi 75) şi Daniel Iancu (minutul 88).

Cu acest succes, Damila acumulează 24 de puncte şi avansează o poziţie în clasamentul Seriei Vest, depăşind UTA. În acest moment, vâlcenii se află la patru puncte în urma formaţiei clasată pe poziţia secundă, una promovabilă în Liga I (Corona Braşov) şi la şase puncte de liderul ACS Poli Timişoara.

Tot astăzi, una dintre contracandidatele Damilei pentru promovarea în Liga I, FCM Târgu Mureş s-a „încurcat” pe terenul piteştenilor de la FC Argeş, cedând cu 2-1.

Deosebit de interesantă pentru fotbaliştii Damilei, dar şi pentru iubitorii fotbalului vâlcean, va fi partida care se va disputa mâine, tot în cadrul etapei a XIX-a din Liga a II-a. Cu începere de la ora 13.30, pe stadionul „Carpaţi” din Braşov se vor întâlni ocupantele poziţiilor doi şi patru (Corona şi UTA), iar un rezultat de egalitate între cele două grupări ar conveni de minune „verzilor” lui Claudiu Niculescu.