Vești bune pentru fermieri: Ghidul preliminar al Submăsurii 17.1 a fost publicat


A fost publicată pe site-ul AFIR varianta consultativă a Ghidului Solicitantului pentru Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” . Beneficiarii acestei submăsuri trebuie să fie fermieri activi în anul pentru care solicită sprijinul pe submăsura 17.1, iar riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr 5, acestea fiind: Fenomene climatice nefavorabile, respectiv: seceta; arșița; inundațiile; grindina; înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară); ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată; furtuna, vijelia, uraganul sau tornada dar și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor.
Informații oferite de către Alina Mirela Păunoiu, director executiv OJFIR Vâlcea.