Veste bună pentru fotbalul din Galicea Topologul va continua la nivelul Ligii a IV-a


• cel mai probabil, începând cu sezonul viitor, localitatea va avea două echipe înscrise în campionatele organizate de AJF Vâlcea
Chiar dacă au planat anumite incertitudini asupra continuării activității sportive la Topologul Galicea, iată că această formație, una care se poate mândri cu o tradiție frumoasă în fotbalul vâlcean, va continua la nivelul Ligii a IV-a. Principalul finanțator al echipei de pe malul stâng al Oltului, viceprimarul Florea Udrea (foto), s-a arătat interesat de continuarea activității la cel mai înalt nivel al fotbalului județean. Edilul din Galicea a anunțat că va susține și de acum înainte activitățile sportive, tinerii din localitate având nevoie de o astfel de echipă, de la care, cei mai valoroși dintre aceștia, să aibă șansa de a face pasul spre fotbalul mare.
Sub comanda antrenorului Iustin Croitoru, jucătorii de la Topologul au avut programate primele antrenamente încă de săptămâna trecută. Acum, conducerea clubului din Galicea dorește să legitimeze în lot câțiva jucători care să aducă un plus de valoare formației. În plus, în perioada următoare, Topologul va disputa mai multe jocuri de verificare în compania unor formații puternice din fotbalul județean.
De asemenea, pentru că tot discutăm despre sportul din Galicea, ar mai fi de amintit faptul că localitatea va avea începând cu noul sezon, cel mai probabil, chiar două formații în competițiile organizate sub egida Asociației Județene de Fotbal Vâlcea: Topologul în Liga a IV-a și nou-înființata Sporting în Liga a V-a.