Vernisaj la Galeriile „Artex”


Mâine, 1 iulie, cu începere de la ora 18.00, Galeriile de Artă „Artex” din Râmnicu Vâlcea vor găzdui primul eveniment cultural din luna lui cuptor. Repre­zen­tanții Filialei Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România adresează o invitație deschisă tuturor iubitorilor de cultură din județul nostru de a participa la expoziția de pictură intitulată „Dr. Nicolae-Ioan Vrâncean”. Aici vor fi expuse lucrările următorilor artiști plastici: Marin Gherasim, Leon Vreme, Angela Tomaselli, Gheorghe Dican, Torino Bocaniciu, Viorel Cosor, Miron Duca și Ștefan Pelmuș.