Vâlcenii, în topul prezenţei la vot


alegatori_govora• aseară, la ora 19.00, raportările Biroului Electoral Central arătau un procent de prezenţă foarte mare pentru Ilfov, Olt, Vâlcea şi Teleorman

Biroul Electoral Central a comunicat aseară, la ora 19.00, prezenţa la vot la nivel naţional de 58,11%. Secţiile de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2014 s-au deschis, duminică, la ora 07.00, fiind aşteptaţi la vot 18.281.625 de alegători.
Prezenţa la vot, la ora 16.00, era de 44,50% faţă de 35,10% în primul tur şi 40,10% în 2009. Potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, prezenţa la vot până la ora 163.00 a fost de 43,75% în mediul urban şi de 45,52% în mediul rural. Prezenţa la urne este calculată pe baza datelor primite de la cele18.553 secţii de votare organizate pe teritoriul  României. BEC a comunicat că numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 8.135.471, dintre care 7.240.981 care au votat la secţia de votare în a cărei rază teritorială domiciliază, pe listele electorale permanente, 813.148 alegători au votat în altă localitate decât cea de domiciliu, iar 81.342 cu urna mobilă. Procente mai mari s-au înregistrat în judeţele Ilfov (53,52% din totalul alegătorilor înscrişi în liste), Olt (49,72%), Vâlcea (48,69%), Teleorman (47,90%), Argeş (47,82%).