VÂLCENI CU CARE NE MÂNDRIM! Constantin Drăgulescu, cel mai proaspăt locotenent al Armatei Române!


Veteranii de război pe care Vâlcea i-a avut, îi are și îi va mai avea (atât cât le va îngădui Dumnezeu) trebuie să rămână repere pentru întreaga societate! Nu mulți români ar fi dispuși să facă astăzi sacrificiile pe care acești oameni le-au făcut pentru țară în urmă cu aproape 80 de ani!
Printre veteranii pe care Vâlcea încă mai are onoarea să îi adăpostească în ținuturile sale se află și Constantin Drăgulescu, din comuna Roești. Pe 16 mai 2021, el va împlini venerabila vârstă de o sută de ani! Până atunci însă, chiar de mâine, 30 aprilie 2021, Constantin Drăgulescu va fi avansat la gradul de locotenent.
În Joia Mare, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, i-a făcut o vizită-surpriză veteranului de război, bravul vâlcean bucurându-se foarte mult de prezența oaspeților!
„Astăzi, în Joia Mare, de Ziua veteranilor de război, l-am vizitat pe vâlceanul Constantin Drăgulescu, de mâine locotenent, unul dintre eroii români care au luptat pe front, pentru ca România să fie ce este astăzi. În curând, Constantin Drăgulescu împlinește un secol de viață, motiv pentru care i-am urat personal multă sănătate și am vrut să-l asigur de tot respectul meu. În această zi specială, le transmit respectul și considerația mea tuturor veteranilor de război, multă sănătate lor și familiilor acestora. Glorie eternă și veteranilor care nu mai sunt printre noi! Pilda lor de vitejie să ne ajute să învățăm ce trebuie să facem pentru ca țara să ajungă acolo unde merită, atât ca națiune, cât și ca stare de spirit”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.