„Moștenirea lui Porumbescu” vine la Filarmonica „Ion Dumitrescu”


Împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu vor fi celebrați printr-un proiect cultural complex, care include recitaluri camerale, conferințe pe teme legate de biografia compozitorului și lansări de filme.

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor susține marți, 5 decembrie 2023, cu începere de la ora 19.00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea un recital cameral extraordinar prilejuit de acest moment. Cei doi interpreți propun publicului o călătorie inedită de-a lungul a peste 150 de ani de muzică urmărind influența creației acestui veșnic tânăr compozitor romantic asupra gândirii muzicale din spațiul românesc și transformarea filonului liric atât de caracteristic într-o veritabilă coordonată de marcă a muzicii autohtone.

Sub titlul „Moștenirea lui Porumbescu”, recitalul din data de 5 decembrie 2023 face parte dintr-un un nou turneu de recitaluri înscris în seria „Romania Universalis”, ajunsă deja la a cincea ediție. Acesta este un turneu în cadrul căruia fiecare moment muzical este însoțit de lansarea câte unui videoclip al fiecăreia dintre cele zece creații muzicale incluse în program. În același timp, proiectul presupune lansarea paginii web www.porumbescu170.ro, un spațiu virtual în care sunt prezentate ample materiale documentare realizate și structurate de prof. Gabriela Gîrmacea, autoare a numeroase biografii ale unor personalități ale culturii și artei românești.

Proiectul „Moștenirea lui Porumbescu – Romania Universalis ediția a V-a” este organizat de Asociația Culturală Innovarte cu finanțarea Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară și cu valorosul parteneriat al postului Radio România Muzical, al Universității Naționale de Muzică din București și al instituțiilor care găzduiesc evenimentele incluse în program: Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat Oradea, Muzeul de Istorie și Artă a Județului Sălaj, Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, Teatrul de Artă Deva, Filarmonica de Stat din Sibiu, Centrul pentru Cultruă Arcuș, Școala Gimnazială de Muzică „Victor Karpis” din Giurgiu, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” din Buzău, Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” din Brăila și Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.