Unitatea de credință temelia unității de neam a românilor: Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Sărbătoarea Zilei Naționale a României, 1 decembrie 2018


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în tot cuprinsul Patriarhiei Române, având în vedere că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfăptuirea acestui ideal sublim spre care a năzuit poporul român de veacuri. Sărbătoarea Zilei Naționale a României este cel mai potrivit moment pentru a recunoaște unitatea neamului românesc în cursul istoriei ca și consecință a identității spirituale creștine a poporului nostru.
Ideea unității naționale a cunoscut în afirmarea ei istorică mai multe repere, devenite de referință pentru istoria neamului nostru, precum cel din anul 1600, când în cetatea Alba Iulia s-a afirmat dorința unității statale românești, când domnitorul Mihai Viteazul a exprimat voința românilor de a trăi uniți într-o țară liberă și independentă. Același ideal a fost și cel al lui Horea „rex Daciae“, al lui Tudor Vladimirescu, al lui Avram Iancu, „craiul munților“, dar și al generației pașoptiste, cea care a pus bazele statului român modern, prin unirea Munteniei și Moldovei, în 1859, alegându-se ca singur domn al acestora Alexandru Ioan Cuza.
Voievozii, domnitorii și regii acestei țări s-au jertfit pe ei pentru împlinirea idealului dintotdeauna al românilor, care la 1 decembrie 1918 s-a putut realiza: unitatea și libertatea neamului românesc. Cele mai vechi instituţii ale Neamului românesc, Biserica şi Armata, care au avut contribuția majoră la realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, sunt încă instituţiile marcante ale ţării noastre, bucurându-se şi de cea mai mare încredere în societatea românească contemporană.
Principalul factor care a contribuit la menținerea unității de neam a poporului român a fost și rămâne unitatea de credință, constantă a neamului nostru încă de la nașterea sa, având în vedere că procesul etnogenezei s-a suprapus cu cel al primirii Cuvântului lui Dumnezeu, nașterea noastră ca popor fiind dublată de nașterea noastră întru Hristos, întrucât încreștinarea poporului nostru de către Sfinții Apostoli Andrei și Filip a coincis cu nașterea acestuia. Astfel, unitatea noastră ca neam are ca temelie identitatea noastră spirituală ca popor creștin.
Unitatea Bisericii, întemeiată în chip văzut prin Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii și sădită pe pământul binecuvântat al Patriei noastre prin propovăduirea apostolică, devine una dintre coordonatele principale pentru întărirea unității românilor. S-au scris sute de pagini despre importanța limbii unitare și rolul Bisericii Ortodoxe, în acest sens, pentru unirea tuturor provinciilor istorice ale neamului nostru într-un singur stat unitar și independent, dar și despre efortul clerului pentru înfăptuirea acestui ideal sfânt, însă, în același timp, trebuie accentuați și alți doi factori care au făcut posibilă unirea românilor: păstrarea dreptei credințe apostolice de către majoritatea covârșitoare a acestora, indiferent în ce parte a teritoriului actual al Patriei au locuit, și rolul Sfintei Liturghii în unirea, nu doar sufletească, ci și socio-politică a românilor.
Voievozii țărilor române s-au străduit să susțină tălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu în limba română, înțelegând, pe de o parte, faptul că unitatea neamului se poate asigura doar prin păstrarea dreptei credințe, iar pe de altă parte, sesizând centralitatea Sfintei Scripturi atât în viața eclesială, cât și în cea socială, acestea nefiind realități separate. În acest sens, se înțelege că unitatea ontologică a Neamului nostru condiționează unitatea de credință, dar și unitatea în dreapta credință asigură și întărește unitatea de neam.
Principalul factor de coeziune spirituală și socială este reprezentat de către Sfânta Liturghie, fiind Taina adunării credincioșilor laolaltă și a unirii lor cu Hristos și întru Hristos.
Credincioșii, participând cu toții la aceeași Liturghie „într-un gând”, înțelegeau puterea unificatoare a Sfintei Liturghii și viețuiau întru unitate ca fiind același popor al lui Dumnezeu. Acest lucru a înlesnit apoi unirea lor socio-politică.
Astfel, alături de efortul clerului Bisericii Ortodoxe Române de întărire a conștiinței de neam și a unității tuturor românilor, propovăduirea dreptei credințe, oglindită în păstrarea neschimbată a Cuvântului lui Dumnezeu, vestit prin predica apostolică la strămoșii noștri, și participarea românilor la Sfânta Liturghie, sărbătoare de sărbătoare, au contribuit la unirea românilor într-o Românie Mare.
Acum, la sărbătoarea Zilei Naționale a României, trebuie să înălțăm gândul nostru de recunoștință tuturor făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum și tuturor celor care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională, dar acest gând trebuie să devină lucrător în lumea de astăzi, apărând ceea ce înaintașii noștri au câștigat.
La mulți ani întru mântuirea Neamului românesc!
• † VARSANUFIE Arhiepiscopul Râmnicului