Uneperiștii visează!


Zilelele trecute a avut loc o întâlnire a preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea, cu organizaţia de femei a partidului, în prezenţa candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European. Cu scoruri de sub 1% în sondajele de opinie, progresiștii visează! „În cadrul întâlnirii a fost evaluată fiecare dintre filialele judeţene de femei şi aspectele privind implicarea acestora în bunul mers al activităţii organizaţiilor partidului la nivel local. De asemenea, s-au stabilit criterii de performanţă pentru doamnele care ocupă funcţii de conducere, în ceea ce priveşte reorganizarea Uniunii la nivel naţional şi alegerile din această lună. Acestea au făcut câte o scurtă prezentare a activităţii lor şi a proiectelor pe care le pregătesc pentru perioada următoare. Doamnele au vorbit despre măsurile adoptate pentru reorganizarea accelerată a filialelor locale, dar şi despre modul în care participă fiecare la campania electorală şi la promovarea proiectelor şi a candidaţilor”, transmite UNPR.