Un veteran din Păușești Măglași ÎMPLINEȘTE 101 ANI!


În județul Vâlcea au rămas doar puțin peste 25 de supraviețuitori din cel de-Al Doilea Război Mondial. De la începutul anului 2022 s-au prăpădit alți trei. De aceea, apreciem noi, este foarte important să îi prețuim pe cei care îi mai avem lângă noi și să le transmitem cuvintele noastre cât mai sunt în viață. Nu îi vom uita nici după ce vor trece Dincolo, însă, iată, unora încă mai avem posibilitatea să le apreciem meritele atâta vreme cât se află aici, lângă noi, pe Pământ.
Este și cazul veteranului Aurelian Mateescu, cel care, duminică, 17 aprilie 2022, chiar de Floriile ortodoxe, va împlini venerabila vârstă de 101 ani. Veteranul a fost și rămâne un simbol viu al comunei Păușești Măglași, un om care a contribuit, alături de camarazii săi, în urmă cu zeci de ani, pentru menținerea a ceea ce astăzi numim România (cu bunele și mai puțin bunele ei).
Îi transmitem veteranului din Păușești Măglași multă sănătate și îi dorim să aibă puterea de a se bucura de cei dragi!