Un tezaur uman: Medi Wechsler Dinu, la 105 ani

Medi Wechsler Dinu este originară din Vâlcea. Duminică, 22 decembrie 2013, „ultima supravieţui­toare a unei generaţii strălucite de oameni de cultură ai României” va împlinit venerabila vârstă de 105 ani. „O ne­drep­­tăţită a istoriei – scrie criticul de artă Luiza Bar­can despre acest tezaur uman –, o pribeagă mult timp, din copilărie şi până spre deplina maturitate când, în fine, şi-a putut afla un loc unde să trăiască şi să lucreze. Medi Wechsler Dinu ar putea cons­titui nu doar un model artistic, dar şi un model de demnitate şi de umanitate în tot felul de vremuri, de prea puţine ori faste creaţiei şi unei vieţi normale.” Pictorul Gheorghe Dican, liderul vâlcean al artiştilor plastici, îmi spunea că aducerea în actualitate a vieţii acestei artiste exemplare, de-o vârstă cu un veac, aflată astăzi la anii unei senectuţi înţelepte, dar şi a operei sale de o mare valoare, se dato­rea­ză stăruinţelor distinsei doamne Luiza Barcan. A cunoscut-o îndeaproape pe Medi Wechsler Dinu, o iubeşte foarte mult, marcând astfel, prin demer­su­rile sale, statornicirea artistei în patrimoniul picturii româneşti.

Expozițiile din ultimii ani ale acestei Doamne a picturii româneşti au fost întâmplări unice în viaţa cultural-artistică a Capitalei, a municipiilor Râmnicu Vâlcea și Cluj-Napoca, precum și a orașului său de baștină, Brezoi. Unice, fiindcă o dată în viaţă ai ocazia să stai faţă în faţă cu o mare artistă a pene­lu­lui care a străbătut un veac, contemporană cu ambele deflagraţii mondiale, care a pictat la Balcic, sub fiorul pasiunii pen­tru frumos al Reginei Maria a României sau care le-a fost studentă la Bele-Arte celebrilor dascăli Jean Al. Steriadi şi Francisc Rei­ner… Sau care a pictat alături de iluştrii Tonitza, Gri­­­­gorescu sau Iser, realizând portretele unor români de seamă despre care astăzi citim doar în cărţi: George Topârceanu, George Bacovia, Aga­tha Bacovia, Ilarie Voronca, Dan Barbilian (poetul Ion Barbu), Victor Brauner, Zaharia Stancu sau Gheor­ghe Dinu, alias poetul Stephan Roll, căruia i-a fost prietenă şi soţie devotată până când acesta s-a stins.

Câteva amănunte semnificative din viaţa sa le-am aflat într-un scurt dialog cu marea artistă: „Așadar, v-ați născut la Brezoi, la 22 decembrie 1908…” „Da, da și am în spate o genealogie fabu­loasă. Am fost soţia gazetarului interbelic Gheor­ghe Dinu, mare poet și vestit publicist, care şi-a sem­nat versurile cu pseu­do­nimul Stephan Roll. Naş de căsătorie ne-a fost cele­brul avocat şi scrii­tor Petre Pandrea, iar cununia am făcut-o în Bucu­reşti, la primăria de pe strada Par­fu­­mului.” „Cât de par­­fumată v-a fost viața?” „Nu mi-a fost deloc presărată cu… parfum. Mai cu seamă după ocu­pa­rea României de către armata sovietică. Ţin minte că am îndrăznit să particip cu câteva peisaje la se­lec­­ţia ce se făcea pentru deschiderea unei expoziţii. Era prin 1949 – 1950. Am fost respinsă că nu pictam fa­brici, muncitori sau animale de mun­că! Nu apăru­seră tractoarele… N-am făcut ra­bat de la credinţa mea artistică şi a trebuit să îndur izolarea şi sărăcia. Ca să pot trăi, am făcut, la un moment dat, bijuterii pentru prie­tenele care nu mă uitaseră.” „Vă rog să-mi spu­neți câte ceva des­pre poetul Stephan Roll, repre­zentant de seamă al literaturii românești de avan­gardă. Am citit undeva că era un om vesel și avea mulți prie­teni.” „Stephan Roll, soţul meu, a fost un băr­bat foarte vesel; cum bine ziceți. De cum trecea pragul unei case sau al unei cafenele, arunca glume în stânga şi-n dreapta, provocând numai veselie în jurul său. El a intrat de timpuriu în mișcarea de avan­gardă. Împreună cu Ilarie Voronca a fost re­dac­torul și directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi a făcut parte din colectivul redac­țio­nal de la Punct (1924-1925) și Integral (1928). După apariția revistei unu (1928), a devenit prin­ci­palul ei colaborator. Mi-am iu­bit soţul, prietenele şi prietenii, dar, pentru mine, pic­tu­ra a fost una dintre marile fericiri ale vieţii. N-a fost doar o simplă mun­că!” „Cei mai mulţi dintre frumoşii dum­nea­voas­tră ani i-ați închinat oamenilor. Con­fir­­mați?” „ Cum să nu… Picturile mele, fie în acuarelă, fie în ulei sau creion au produs mari bucurii pentru oa­meni, pentru Cetate. După încheierea pregătirii uni­ver­sitare, am exersat în studiu de atelier, fo­losind mo­de­lul. Era prin 1930-1932, îmi amintesc, când am debu­tat… Apoi, am pictat la Balcic, pe lito­ra­lul Mării Negre, dar şi în diferite locuri din ţară şi de peste ho­ta­re: la Sinaia, Cozieni, în Bucovina, la Izvorul Mure­şu­lui, Sibiu, Deva, Rodna Veche, Abrud, Câmpeni, în mul­te localităţi din Moldova şi Do­brogea, ajungând până la Sulina, dar şi în Franţa etc. Am revenit de câ­te­va ori şi pe plaiurile natale, inspirându-mă din fee­ri­cele tablouri ale natu­rii din Brezoi, Păscoaia şi Priboaia.”

De la debut și multă vreme după aceea, Medi Wechsler Dinu a umblat cu penelul său peste tot în ţară, cât și în unele locuri pitorești de peste hotare, lu­cră­rile pe care le-a realizat fiind apreciate de mari oa­meni ai timpului. În prezent, tablourile distinsei artiste reprezintă o avere naţională.

*

Cu ocazia revenirii în Vâlcea natală, după mulţi ani înstrăinaţi, consiliile locale ale Municipiului Râmnicu Vâlcea și Orașului Brezoi i-au conferit Doamnei picturii româneşti Diploma de Cetăţean de Onoare. Înaltele distincţii i-au fost înmânate pictoriţei centenare cu ocazia unor vernisaje, într-un mare buchet de aplauze şi emoţii care au cuprins întreaga asistenţă, dar, mai ales, pe pictoriţa aureolată, model de artist şi de demnitate, ultima supra­vie­ţui­toare a generaţiei interbelice de intelectuali, care a dat strălucire şi prestigiu internaţional culturii, artei româneşti. Medi Wechsler Dinu, cu dărnicia su­fle­tului ei dintotdeauna, a donat Muzeului Judeţean „Au­relian Sacerdoţeanu” și Primăriei Orașului Bre­zoi tablouri cu imagini de pe Valea Lotrului, care au intrat în patrimoniul de aur al acestor prestigioase instituții.

Din suflet, LA MULȚI ANI, MEDI!