Un partid, două conduceri şi niciun rezultat


• lipsa unei decizii clare din partea conducerii centrale a PC a scindat definitiv organizaţia de la Vâlcea

Aflați în „marginea” Uniunii Social Liberale, despărţiţi definitiv de PNL şi cu orientare spre PSD, conservatorii din România duc o campania de racolare a membrilor altor partide. În judeţe, însă, situaţia este cu totul alta: către PC nu se înghesuie nimeni, dimpotrivă. Zilele trecute, dezordinea din filiala Vâlcea a conservatorilor a atins un nou nivel maxim, la aceeaşi oră, dar în locuri dife­rite, fiind convocată o şedinţă de partid.

 

Fără sediu, dar şi fără conducere!?!

 

Dacă vrei să afli informaţii despre filiala judeţeană a PC, intri pe site-ul partidului şi găseşti următoarele: Ionel Giuran – preşedinte; adresa – Râmnicu Vâlcea, Str. Carol I, nr. 30, Bl. D3, sc. D, parter. Informaţiile sunt, într-o proporţie foarte mare, neadevărate. În primul rând, PC nu mai are sediul pe strada Carol… De fapt, nu mai are deloc sediu! Pe de altă parte, Giuran este preşedinte doar pentru o parte dintre conservatorii vâlceni, ceilalţi dorindu-şi o schimbare radicală la vârful organizaţiei.

 

Unii la Bibliotecă, alţii la Păuşeşti

 

În acest context, sâmbătă, la Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanul” s-a derulat o întâlnire a consilierilor locali ai PC şi preşedintele Giuran şi Nicu Gheorghe, primarul comunei Boişoara. A circulat, „pe la colţuri”, informaţia că mulţi dintre cei prezenţi în sală au fost obstrucţionaţi să meargă la întâlnirea celeilalte „tabere”, reunită la Păuşeşti Măglaşi. „Nu e, domne, nimeni sechestrat! Uitaţi-vă la colegii noştri, îl vedeţi pe vreunul sechestrat?”, ne-a transmis Giuran, invitând reporterul nostru în sala de şedinţe.

La Păuşeşti, în comuna condusă de conservatorul Alexandru Dediu, s-au întâlnit „reformatorii”. Unde a ajuns şi un lider important al partidului, Vasile Nistor. Dorind schimbarea „managementului politic”, grupul reunit la Păuşeşti Măglaşi îl are în frunte pe primarul Dediu, care se vede în situaţia de-a fi preşedinte interimar fără ştampilă!?! De vină este, fără nici un dubiu, conducerea centrală a PC, care nu e capabilă să ia o măsură clară în privinţa organizaţiei vâlcene.