Ultimul cui în coșciugul incompatibilității politicienilor


Camera Deputaților a adoptat tacit, ieri, cele două modificări la legea ANI prin care se reglementează integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Prin aceste modificări, deputații schimbă complet sancțiunile care erau impuse aleșilor care erau găsiți incompatibili sau în conflict de interese. Potrivit legii încă în vigoare, în urma unei decizii definitive de incompatibilitate aleșii, fie ei locali, fie ei parlamentari, nu mai au dreptul să ocupe nici o funcție de demnitate publică timp de trei ani. Modificările legislative adoptate tacit miercuri de deputați schimbă această regulă și le dă posibilitatea aleșilor incompatibili să ocupe o altă funcție, mai puțin cea în care au fost găsiți incompatibili. Cu alte cuvinte, un primar incompatibil poate candida pentru o funcție în Consiliul Județean, sau un parlamentar găsit incompatibili poate candida pentru o funcție de primar. Modificările legislative vor fi trimise în Senat, care este Cameră decizională.