Ultimele informații despre COVID în Vâlcea: ALTE ȘAPTE CADRE MEDICALE SUNT INFECTATE!


Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, miercuri 4 august, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea erau internate 139 de persoane diagnosticate cu virusul SARS-COV-2 (138 dintre acestea fiind din Vâlcea și o persoană este transferată dintr-un alt județ). Starea de sănătate a persoanelor diagnosticate pozitiv aflate în unitățile sanitare județene este următoarea: 51 sunt asimptomatice sau prezintă forme ușoare ale bolii, 85 au forme medii de boală și trei se află internate în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
De asemenea, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Vâlcea, Direcția de Sănătate Publică a emis 153 de decizii de izolare și 400 de decizii de carantină. În prezent, în carantină la domiciliu se află 322 persoane, pentru  șase dintre ele, această măsură fiind dispusă în ultimele 24 de ore. De la debutul pandemiei și până acum, pe teritoriul județului Vâlcea, au fost confirmate 533 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 15 au decedat, iar 379 au fost externate (123 pacienți vindecați).
Față de ultima informare de presă au fost înregistrate 21 de noi cazuri de infectate cu SARS-CoV-2, printre acestea aflându-se șapte cazuri la personalul medico-sanitar, două cazuri din centrele DGASPC și două cazuri noi din contactii apropiați ai cazurilor pozitive. În toate aceste cazuri, s-au instituit măsuri specifice de izolare și carantinare a contacților apropiați ai acestora.

 

Peste 7.000 de teste în Vâlcea!

 

Până la data de 4 august 2020, la nivelul județului, pe metodologie, au fost realizate 7.100 de teste. Doar marți au fost trimise la laboratoarele acreditate un număr de 277 de teste. Polițiștii vâlceni au continuat acțiunile specifice din această perioadă, în ultimele 24 de ore fiind verificate 33 de terase/restaurante și 22 de mijloace de transport în comun. În urma acestor verificări au fost aplicate patru sancțiuni, în valoare totală de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
„Având în vedere creșterea îngrijorătoare a numărului de îmbolnăviri în județ, facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pe toți cei din jur. Conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, precum și  îndemnarea terțelor persoane să poarte mască de protecție, să păstreze distanța socială și să respecte cu rigurozitate recomandările medicilor privind igiena personală reprezintă elemente importante în gestionarea eficientă a acestei crize sanitare”, au atenționat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea