ULTIMA ZI din cadrul programului cultural „Pași prin istorie”


În perioada 17-25 februarie 2022, personalul de specialitate din cadrul Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu” din comuna vâlceană cu același nume a organizat o serie de conferințe și ateliere cultural-pedagogice în parteneriat cu instituții de învățământ din județul Vâlcea. Organizatorii au anunțat că, prin amplele acțiuni derulate, și-au propus ca elevii și preșcolarii să cunoască aspecte ale vieții muzeale și să se familiarizeze cu activitățile practice legate de sărbătorile și tradițiile specifice primăverii. Totodată, acestea au îndemnat tinerii să intre în legătură cu obiceiurile de altădată și cu diversele poveşti de dragoste ce au făcut vâlvă în viaţa publică a acelor vremuri.
În același timp, în cadrul conferințelor susținute, informațiile au fost dublate de imagini care i-au îmbiat pe elevi să pătrundă în atmosfera secolului al XIX-lea, să descopere lucruri inedite despre Nicolae Bălcescu și generația pașoptistă, precum și despre modernizarea societății românești.
În primele zile ale programului cultural „Pași prin istorie”, aflat la ediția cu numărul unsprezece, s-au derulat, cronologic, următoarele evenimente:
• 17 februarie – Școala Gimnazială Rusănești, prof. Diaconu Ionica; „Mărțișor de la Conac” – atelier cultural-pedagogic ce a presupus instruirea copiilor în vederea realizării unor mărțișoare lucrate manual. Responsabil: Șopîrlă Denisa-Mari, conservator;
• 17 februarie – Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” – Drăgășani, prof. Drăguț Maria; Conferință „Familia Bălcescu” – Prezentarea personalității și activității lui Nicolae Bălcescu. Responsabil: Săraru Ionuț – muzeograf;
• 21 februarie – Afterschool „Mary Poppins” Râmnicu Vâlcea, prof. Popescu Elena-Ștefania; „Mărțișor de la Conac” – atelier cultural-pedagogic ce a presupus instruirea copiilor în vederea realizării unor mărțișoare lucrate manual. Responsabil: Șopîrlă Denisa-Maria, conservator;
• 22 februarie – Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea, prof. Tiucă Elena Denisa; „Mărțișor de la Conac”- atelier cultural-pedagogic ce presupune instruirea copiilor în vederea realizării unor mărțișoare lucrate manual. Responsabil: Șopîrlă Denisa-Maria, conservator;
• 24 februarie – Școala Gimnazială „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea, clasa prof. Neamțu Aurelia; Conferință „Amorul la români”. Responsabil: Hănulescu Valentin, muzeograf.

Programul se încheie astăzi

Vineri, 25 februarie 2022, este programat ultimul eveniment în cadrul programului amintit. Elevi de la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea, clasa prof. Chișavu Nicolae va paricipa la o conferință cu titlul „Provinciile românești în preajma anului 1848”. Responsabil: Monea Gheorghe, muzeograf.