Tragedie în sudul Vâlcii:
BĂTRÂN ACCIDENTAT MORTAL de un tânăr drogat urcat la volan!


În seara de 12 ianuarie 2023, în jurul orei 21.49, Poliția Municipiului Drăgășani a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat din comuna Șușani, cu privire la faptul o persoană este căzută pe carosabil, inconștientă, posibil să fie victima unui accident rutier.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că persoana în cauză a fost acroșată de un autoturism în timp ce se afla pe partea carosabilă, pe Drumul Județean 677, pe raza comunei Șușani, conducătorul auto părăsind locul accidentului. Victima era un bărbat în vârstă de 67 de ani, domiciliat în comuna Șusani, personalul medical prezent la fața locului declarând decesul acestuia.

Șoferul care l-ar fi accidentat pe bătrân are 19 ani

„În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a fost identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier. Acesta era condus de către un tânăr de 19 ani, domiciliat în Șușani. Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la AMP și MDMA. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre de sânge în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea