Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

23 septembrie 2021

Trafic ilegal de animale


Marţi noaptea, în jurul orei 1.00, agenţii de siguranţă publică din  cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea,  în timp ce executau serviciul de patrulare în zona  Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, pe str. Republicii au observat un  autoturism marca Dacia, în care se aflau două persoane suspecte. Poliţiştii au procedat la legitimarea acestora şi au stabilit identitatea celor doi: Petronel P.,de 22 ani şi Leone S., de 34 ani, ambii din comuna Drăgoeşti. În urma efectuării controlului autovehiculului au fost identificate 20 de animale din rasa porcină în bena acestuia, pentru care cei doi bărbaţi nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege în vederea efectuării transportului animalelor.

În urma celor constatate, Petronel P. şi Leone S. au fost sancţionaţi contravenţional cu 700 lei fiecare conform H.G.  984/2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţională la normele sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor, deoarece transportul animalelor s-a efectuat fără deţinerea de autorizaţii şi acte doveditoare de însoţire.

În prezent, se efectuează cercetări în vederea stabilirii provenienţei animalelor şi a întregii situaţii de fapt.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized