Toma Pleșa a demisionat de la conducerea HC Municipal!


Omul care a condus echipa de handbal sprijinită de Primăria Râmnicului încă de la înființare și-a prezentat astăzi demisia. Toma Pleșa a decis să părăsească poziția de președinte în cadrul HC Municipal din cauza neînțelegerilor apărute în ultima ședință a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea. Astfel, așa cum ați aflat din paginile „Curierului”, echipa trece printr-o situație financiară dificilă, iar consilierii locali refuză să își dea ok-ul pentru alocarea unei importante sume suplimentare de bani. Aceste fonduri sunt necesare pentru plata mai multor datorii înregistrate de club, inclusiv restanțe în ceea ce privește salariile jucătoarelor. În motivarea deciziei sale de a demisiona din fruntea HC Municipal, Toma Pleșa a precizat că totul vine din „dorinţa de a debloca situaţia dificilă în care se află HCM la acest moment”.

Echipa riscă să se desființeze?!?

Dacă e să ținem cont de „bursa zvonurilor”, echipa de handbal riscă nici mai mult nici mai puțin decât să se desființeze. Clubul sprijinit financiar de Primăria Râmnicului trece prin cea mai dificilă perioadă din scurta sa istorie de trei sezoane! Rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest caz și care va fi modul în care consilierii municipali vor încerca să remedieze complicata problemă, una ce amenință să scoată Vâlcea aproape definitiv de pe „harta” handbalului de elită din România.