Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 septembrie 2019

TANASOIU

Angajatorii vâlceni, indiferenți la securitatea și sănătatea în muncă

Advertisements În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii din cadrul ITM Vâlcea au efectuat 20 de controale, au identificat 70 de neconformități, aplicându-se tot atâtea avertismente. Dintre neconformitățile identificate amintim: neacordarea echipamentului individual de protecție; instruire necorespunzătoare; lipsa instrucțiunilor proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă; nu se efectuează

Un muncitor „la negru” și amenzi de 25.000 lei

Advertisements În săptămâna 13-17 noiembrie, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea au desfășurat activități pe cele două direcții principale de acțiune, relații de muncă și securitate și sănătate în muncă. Acțiunile s-au desfășurat în scop preventiv și au fost vizate sectoarele de activitate unde există riscul de accidentare al lucrătorilor, dar și sectoarele

Un accident de muncă și trei amenzi «consistente»

Advertisements Luna trecută, inspectorii muncii vâlceni au aplicat trei amenzi în valoare cumulată de 12.000 lei pentru lipsa măsurilor de securitate și sănătate la locul de muncă. Serviciul Control Sănătate și Securitate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea a efectuat 98 de controale, fiind dispuse 281 măsuri de punere în conformitate cu

Opt muncitori „la negru”, identificați de ITM Vâlcea

Advertisements În luna octombrie, Serviciul Control Relații de Muncă din cadrul ITM Vâlcea a efectuat 107 controale, fiind dispuse 412 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relațiilor de muncă și contractului colectiv de muncă. De asemenea, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, din care 16 avertismente și opt amenzi,

Amenzi în valoare de 118.000 lei pentru munca „la negru”

Advertisements Nouă persoane au fost identificate, luna trecută, muncind fără forme legale. Conform datelor furnizate de către inspectorul șef ITM Vâlcea, Ion Tănăsoiu, au avut loc 114 controale, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale din care 18 avertismente și nouă amenzi în valoare de 118.000 lei. Principalele neconformități constatate în controalele efectuate au fost:

Amenzi de 8.000 lei pentru patronii șantierelor neconforme

Advertisements În semestrul al III-lea al anului curent, inspectorii muncii vâlceni au continuat campania națională privind verificarea modului în care angajatorii previn căderile de la înălțime în șantierele temporale și mobile. Conform datelor furnizate de către șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, Ion Tănăsoiu (foto), în luna septembrie, au fost efectuate 44 de controale la

Sezonul estival aduce muncitori „la negru”

Advertisements • șase persoane au fost identificate în timp ce munceau fără a avea contracte încheiate Luna trecută, reprezentanții Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul ITM Vâlcea au efectuat un 124 controale. Au fost dispuse 369 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de

Nouă accidente cu incapacitate temporară de muncă

Advertisements 99 de controale au efectuat, luna trecută, angajații ITM Vâlcea pe securitate și sănătate la locul de muncă. Au fost dispuse 377 de măsuri de punere în legalitate conform prevederilor legii în domeniu. Potrivit datelor furnizate de către Ion Tănăsoiu, șef ITM Vâlcea, au fost aplicate 378 de sancțiuni din care 376 avertismente și

Obligația angajatorilor: dosar personal / profesional pentru fiecare salariat

Advertisements În conformitate cu prevederile art.8 din HG 500/2011 actualizată, angajatorii au obligația de a întocmi un dosar personal/profesional pentru fiecare dintre salariați/persoană plătită din fonduri publice, de a-l păstra în bune condiții la sediul angajatorului sau, după caz, la sediul secundar dacă este delegată competența încadrării personalului prin încheierea de con­tracte idnividuale de muncă,

Firmele de pază, în atenția ITM Vâlcea

Advertisements Recent, s-a încheiat campania națională privind identificarea și combaterea muncii nedeclarate și respectarea prevederilor legale privind timpul de muncă, precum și securitatea și sănătatea în muncă, la societățile care au obiect de activitate protecție și gardă. Obiectivele campaniei au fost: • identificarea şi combaterea muncii nedeclarate; • verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor

Cinci angajați vâlceni, „pe tușă” pentru incapacitate temporară de muncă

Advertisements Luna trecută, la sediul ITM Vâlcea au fost înregistrate cinci accidente cu incapacitate temporară de muncă. Tot în luna mai, inspectorii Serviciului Contgrol Sănătate și Securitate în Muncă au efectuat 126 de controale, fiind dispuse 473 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate

Patru accidente cu incapacitate temporară de muncă

Advertisements Luna trecută, angajații Compar­ti­mentului Control Sănătate şi Se­curitate în Muncă de la ITM Vâlcea au efectuat 98 de controale, în urma cărora au fost dispuse 367 măsuri de punere în conformitate cu pre­ve­derile legislative în domeniul secu­rităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 367 sancţiuni contraven­ţio­nale din care 361 avertismente şi 6 amenzi

Utilizarea corectă a produselor cu conținut de silice cristalină

Advertisements Expunerea profesională la silice cristalină apare în exploatarea carierelor, în exploatările miniere, procesarea mineralelor (uscare, măcinare, ambalare în saci şi manipulare), prelucrarea pietrei, prelucrarea fontei, activitatea din construcţii, inclusiv lucrul cu piatră, beton, zidărie, cărămizi, ţiglă şi panouri izolatoare, săparea tunelelor, restaurarea clădirilor şi industria ceramică. Silicea cristalină este o componentă de bază a

Șapte accidente cu incapacitate temporară de muncă, înregistrate la ITM

Advertisements Anagajații Serviciului Control Sănătate şi Securitate în Muncă au efectuat, luna trecută, un număr de 114 de controale, fiind dispuse 476 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 475 sancţiuni contravenţionale din care, 469 avertismente şi 6 amenzi în valoare de 4.000 lei.

Martie, fără niciun muncitor „la negru”

Advertisements Angajatorii vâlceni s-au mai cumințit, în condițiile în care, luna trecută, în urma zecilor de controale efectuate de ITM Vâlcea, nu a fost identificată nicio persoană muncind fără forle legale încheiate. Au fost aplicate 29 sancţiuni contravenţionale, din care 25 avertismente şi patru amenzi în valoare de 10.600 lei. Principalele neconformităţi constatate  în controalele

141 de vâlceni, prezenți la instruirea pe securitate și sănătate în muncă

Advertisements • participanții au venit din 75 de companii Recent, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a organizat o instruire în domeniul securității și sănătății în muncă cu tema „Locuri de muncă sigure și sănătoase 2016-2017”. La instruire au fost prezenţi 141 de participanţi din 75 de companii, reprezentând angajatori care desfăşoară activităţi pe teritoriul judeţului

În februarie, n-a mai fost ca-n ianuarie: Opt persoane prinse muncind „la negru”

Advertisements Luna trecută, în urma controalelor efectuate de către inspectorii muncii vâlceni, au fost depistate opt persoane care munceau fără a avea contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă. Asta în condițiile în care, în prima lună din an, nu s-a zărit picior de muncitor „la negru”. Potrivit datelor runizate de către șeful ITM

Două accidente de muncă, înregistrate la ITM Vâlcea

Advertisements 97 de controale au fost efectuate, luna trecută, de către reprezentanții ITM Vâlcea, aplicându-se 359 de sancțiuni contravenționale din care 354 de avertismente și cinci amenzi în sumă de 37.000 lei. Au fost înregistrate șase sesizări referitoare la încălcarea reglementărilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Potrivit declarației șefului ITM vâlcea, Ion

Niciun accident de muncă „la orizont”

Advertisements Luna trecută, potrivit datelor furnizate de către șeful ITM Vâlcea, Ion Tănăsoiu, nu s-a înregistrat niciun accident cu incapacitate temporară de muncă. Totuși, n-au lipsit sancțiunile pentru neregulile ce vizează securitatea și sănătatea la locul de muncă. Mai precis, inspectorii muncii vâlceni au efectuat 121 de controale, au dispus peste 300 de măsuri de

Am trăit s-o vedem și pe asta: Angajatorii vâlceni n-au mai folosit muncitori „la negru”

Advertisements Controalele de luna trecută ale inspectorilor muncii vâlceni au adus un rezultat uimitor, spunem noi, dar bun: angajatorii nu au mai apelat la munca fără forme legale. În ianuarie, nu a fost identificată nici măcar o persoană care să muncească „la negru”. În schimb, în cazul celorlalte controale, au fost aplicate 21 de sancțiuni

Articole anterioare › › ‹‹Articole noi