Suspectul de furt din Călimăneşti, identificat


Criminaliştii vâlceni au reuşit identificarea principalului suspect în cazul unui furt dintr-o locuinţă, comis la data de 25 noiembrie, în oraşul Călimăneşti. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 26 ani, care a pătruns în locuinţa unei femei, din localitate, de unde a sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 500 lei. În momentul de faţă se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi acesta riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 15 ani închisoare.