Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

31 octombrie 2020

Suspecți de evaziune fiscală, călcați de mascați


• prejudiciul estimat se ridică la valoarea de 2,5 miliarde de lei vechi

Ieri dimineață, polițiștii vâlceni au efectuat trei percheziții la sediul unei societăţi co­merciale, precum şi la domiciliile reprezen­tanţilor acesteia, toate locațiile fiind aflate pe raza judeţului nostru. Oamenii legii au obținut mandate de percheziție în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală. Descinderile au vizat nu mai puțin de patru persoane despre care se presupune că ar fi luat parte la comiterea evaziunii fiscale.

Ce spun polițiștii?

„În fapt, în perioada anilor 2011 și 2012, cei în cauză, în calitate de administratori la trei societăţi comerciale, în complicitate, au înregistrat în evidenţele contabile ale firmelor achiziţii fictive, în baza unor documente care conţin date nereale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până la acest moment este de aproximativ 250.000 de lei. Patru persoane au fost conduse la sediul Parchetului, pentru audieri”, se arată într-un comunicat transmis de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea în urma descinderilor care au avut loc.
Ar mai fi de amintit și faptul că acţiunea la care facem referire s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Alte articole de la justitie