Suntem pregătiţi pentru clasa pregătitoare?


Organizaţia Femeilor Liberale şi Comisia Profesională a Cadrelor  Didactice Liberale Vâlcea, vă invită să participaţi duminică, 11 martie 2012, ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, la dezbaterea publică având tema: “Suntem pregătiţi pentru clasa pregătitoare?”.

Vă aşteptăm ca împreună, cadre didactice, reprezentanţi ai părinţilor ai legislativului, ai sindicatelor, ai administraţiilor locale si judeţene, jurnalişti, reprezentanţi ai ONG-urilor, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea,  să ana­li­zăm impactul pe care poate să îl aibă aplicarea prevederilor actuale legate de clasa pregătitoare asupra copiilor, dar şi asupra celorlalţi factori impli­­caţi, să identificăm problemele care pot apărea şi să găsim soluţiile cele mai bune, într-un parteneriat real si corect, pentru binele principalului bene­ficiar al învăţământului românesc, COPILUL!