Stațiunile balneare din Vâlcea, PRIORITATE LA PROMOVARE în Germania


Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a primit marți, 5 aprilie 2022, vizita dr. Peer Gebauer, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în România. Cu acest prilej, a fost evidențiată importanța cooperării între cele două state, precum și oportunitățile de intensificare și extindere a parteneriatului bilateral.
„În cadrul dialogului, partea română a subliniat necesitatea reducerii deficitului comercial al țării noastre în relația cu Germania. Printre măsurile avute în vedere au fost amintite: relansarea mecanismelor instituţionale de promovare a cooperării economice atât la nivel federal, cât şi de land, respectiv Consiliul de Cooperare Româno-German şi Comisiile Mixte cu landurile Bavaria, Baden Württemberg şi Hessa, precum și intensificarea organizării de acţiuni de promovare economică – forumuri şi seminarii de afaceri cu participarea firmelor din ambele ţări”. (…) „În ceea ce privește turismul, datorită numărului de vizitatori germani care sosesc anual în România, dar și a prezenței pe teritoriul național a unora dintre cei mai mari touroperatori cu acționariat german, ministrul Cadariu a propus semnarea unui Memorandum de înțelegere pentru cooperarea bilaterală în acest domeniu, cu scopul maximizării fluxurilor reciproce de turiști. În acest sens, România dorește să promoveze în Germania oferte personalizate, cu accent pe segmentul balnear și de sănătate”, reiese din comunicatul oficial transmis de Ministerul Turismului.