SR EN ISO 4063:2011, Sudare și procedee conexe. Nomenclatorul procedeelor și numere de referință


Acest standard internaţional stabi­leşte un nomenclator, cu numerele de referinţă, pentru procedeele de sudare şi cele conexe, cu fiecare procedeu iden­tificat printr-un indice numeric. Acest standard internaţional cuprinde grupele principale de procedee (o cifră), grupele (două cifre) şi subgru­pe­le (trei cifre). Numărul de referinţă pen­tru orice procedeu cuprinde maximum trei cifre. Acest sistem are ca scop să faciliteze informatizarea, desenele, documentele de lucru, specificaţiile procedurilor de sudare etc. În comple­ta­rea termenilor prezentaţi în engleză şi în franceză, acest standard intern­a­ţio­nal prezintă şi termenii echivalenţi în limba germană; aceşti termeni sunt publicaţi sub responsabilitatea comite­tu­lui membru din Germania (DIN). Anexa A (informativă) a standardului cuprinde o listă de procedee de sudare incluse în ediţiile precedente ale aces­tui standard internaţional, dar care au fost înlocuite sau sunt depăşite. Aceste procedee se pot utiliza în cazuri speciale sau pot fi regăsite în diferite documente vechi. Anexa B (infor­ma­tivă) a standardului cuprinde simbolizări uzuale pentru sudare şi procedee conexe utilizate în Statele Unite ale Americii. Acestea sunt prezentate în paralel cu numerele de referinţă cores­pondente din ISO 4063, acolo unde aces­tea există.