Spre bucuria primarului Fârtat de la Horezu, se lucrează intens la drumul către Mănăstirea Hurezi


Aşa cum am anunţat într-una din ediţiile anterioare, pe Drumul Jude­ţean 669, care merge spre Mănăs­tirea Hurezi din Drumul Naţional 64, se lucrează! „Acum se lucrează la nişte chesoane, conform soluţiei tehnice dată de domnul Mitrache de la Consiliul Judeţean. Vor fi 14, până la 17 chesoane, pe-o lungime de 300 metri, care sunt puse de-o secţie a Regiei Judeţene de Drumuri. Asfaltul va fi pus în primăvara anului viitor”, declară primarul Ilie Fârtat  de la Ho­rezu. Având în vedere disconfortul creat, în ultimii ani, turiştilor români şi străini care voiau să meargă spre mănăstire, liberalul Fârtat a mai spus: „Mulţumesc celor de la RAJDP şi CJ, care au înţeles situaţia, iar deschi­de­rea sezonului de vară 2014 nu ne va mai găsi nepregătiţi. Mai ales că, anul viitor, va fi un eveniment deosebit în viaţa mănăstirii, când sperăm să revină la locul lor o parte din moaştele lui Constantin Brâncoveanu. Aşa cum spuneam, vreau că până-n luna mai să fie gata toată lucrarea, pentru că anul trecut am avut pierderi mari în domeniul turismului”.

În altă ordine de idei, trebuie spus că administraţia din Horezu a reuşit să asfalteze, cu fonduri din bugetul local, şi strada Arinilor, pe-o lungime de 200 metri.