„Spre 2020 …” – tabăra de antreprenoriat EUROPE DIRECT Vâlcea


În perioada 12-15 iulie 2012, voluntarii Centrului EUROPE DI­­RECT Vâlcea cu cele mai bune rezul­tate de până acum, se vor afla la Că­ciu­lata, pentru a participa la tabăra de antreprenoriat „Spre 2020”. Prin acest eveniment, se doreşte ca tinerii voluntari să-şi însuşească câteva noţiuni despre iniţierea unei afaceri, despre elaborarea unui plan de afa­ceri şi verificarea viabilităţii unei idei de business prin aplicarea unui model. Cursurile se vor ţine de specialişti cărora li se va alătura şi Cătălina Zugrăvescu, fost voluntar EUROPE DIRECT, acum stu­­dentă în Anglia. Centrul EUROPE DIRECT Vâlcea are întotdeauna grijă de volun­tarii săi şi nu numai, pe care îi răsplăteşte pentru tot sprijinul acordat Centrului, dar îi şi pregăteşte pentru viitor. Informaţiile ne-au fost oferite de consilierii de comunicare ED, Dana Rădulescu şi Ioana Mazilu Manolescu.