Speranța, în halat alb
Scriam, cândva, că medicul e făcut din strigăt de iubire, că el nu poate fi indiferent vieții, el simte suferința semenului, privirile triste ale acestuia nu-i sunt indiferente. Medicul, domnul doctor, cum îi spune toată lumea, nu poate fi indiferent în fața bolii.
Cuvintele mele nu s-ar fi strecurat în această pagină de ziar dacă nu primeam, insistent, niște rugăminți din partea unui vechi prieten, aflat de câțiva ani pe patul de suferință. „Scrie, dragul meu, câteva fraze despre oamenii aceștia minunați care, în perioada de pandemie, de tristă și lungă agonie socială, ei salvează vieți.”
Prietenul meu a ajuns de urgență la Secția cardiologie a Spitalului Județean Vâlcea. Îmi zice, și de fiecare dată îmi repetă, că a văzut moartea cu ochii. Dar nu l-a lăsat să-i închidă pentru totdeauna doctor primar cardiolog Felicia Silvana Bărăscu. „Un suflet de înger în halat alb – îmi spune prietenul meu Mihai Cionică. Da, doamna doctor Felicia Bănescu este făcută din strigăt de iubire, cum scriai tu, odinioară. Îi mulțumesc!”
În lumea aceasta sordidă, când tot aud voci, dincolo de micul ecran, că spitalele sunt mai bolnave ca pacienții, iată la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, o adevărată „fabrică” de sănătate, medicii noștri, înfruntând vicisitudinile timpului, cred în Jurământul lui Hippocrate, îl respectă, sunt convinși că atâta timp cât bolnavul suflă, mai este speranță. („Aegroto dum anima est, spes est.”).
Dar n-am încheiat cu mulțumirile. Cu implorație, soția mea – și ea pe patul de suferință, de câteva luni, dureroase și lungi – îmi zice să adaug pe lista „îngerilor în halat alb” numele medicului chirurg de la Secția ortopedie, Alexandru Mihai Păun, care a operat-o, în urma unei căzături cu urmări grave. „Este omul cu mâini de aur – îmi spune – și are un suflet apropiat de cei în suferință ca și al copiilor noștri. În vorba sa am întâlnit sănătate. E de ajuns, oare, un simplu mulțumesc!?”.
Cu ce aș putea încheia acest eseu închinat „halatelor albe”, decât cu niște cuvinte mari pe care le-am citit undeva: „Iubesc numai pentru că te iubesc: aici începe iubirea”. Le-a scris Liviu Rebreanu și m-am gândit că se potrivesc de minune celor care salvează vieți. Cum să nu! Iubesc pentru că te iubesc, viață! De aici începe dragostea medicului față de omul în aflat în suferință…