Sindromul „Greaua moștenire”, cea mai gravă boală a politicienilor români, lovește iar: „Nu pot să găsesc mai multe cuvinte de laudă pentru noi! Am rezolvat într-o juma` de zi ce alții dinaintea mea nu făcuseră în șapte ani…”


Fostul prefect de Vâlcea are simptomele celei mai rezistente și mai sâcâitoare boli a politicii românești! A dovedit-o într-un monolog de aproape un sfert de oră pe care l-a ținut marți, lângă succesorul său, Sebastian Fârtat. Tiberiu Costea a vorbit în termeni aproape ridicoli despre modul cum a preluat funcția („Mi-a lăsat cheile atârnate de un cui!”) și despre tot ceea ce a găsit în Instituția Prefectului („Motorașele de căutare nu mergeau de șapte ani! Am rezolvat-o într-o zi!”). Pe scurt, iată „greaua moștenire”: „Din nefericire, așa după cum știm cu toții, în ultima perioadă, ultimele șase luni de zile, au fost foarte grele pentru toate instituțiile, inclusiv pentru Instituția Prefectului pentru că a trebui să ne luptăm cu un dușman necunoscut. Acesta a fost, în prima fază, pesta porcină. În a doua fază, COVID 19. Bineînțeles că a trebui să ne concentrăm asupra celor două probleme și a trebuit să luăm împreună decizii care să vină în sprijinul cetățenilor județului Vâlcea. Cu siguranță, n-a fost ușor. A fost foarte mult de lucru. Știți bine că eforturile au fost considerabile depuse de toate instituțiile decon centrate ale statului dar și din partea aparatului Prefecturii, împreună cu mine și domnul subprefect. Toți angajații din
Prefectură au contribui la găsirea unor soluții la rezolvarea unor probleme legate de această luptă antiCOVID. Ne-a rămas, întradevăr, foarte puțin timp să ne ocupă și de alte probleme. Dar nu le-am neglijat, n-am uitat că cetățenii au și alte probleme. Am încercat, în această perioadă, să le rezolvăm cât de cât pe cele care erau prioritare, respectiv DN în zona Câineni, unde erau deja trei decedați. De când am rezolvat această problemă, nu mai sunt acolo evenimente. Dar și punerea în funcțiune a unei Ambulanțe care de șapte ani de zile zăcea prin garajele DSU. Erau lucruri neluate în seamă de foarte multă vreme, ca fiind lucruri neimportante… Mai mult decât atât, am făcut demersurile pentru problema heliportului la nivel de județ. Așa cum știți, nu avem încă posibilitatea să aterizeze și să decoleze elicoptere pe timp de noapte. Și-asta înseamnă, de asemenea, salvarea unor vieți. Ca prioritate, până la urmă, leam luat în această ordine, deoarece celelalte, vorbind de administrație și deconcentrate, prin audioconferințe și teleconferințe pe care le-am avut cred că s-au pus la punct și am luat niște măsuri în așa fel încât fiecare șef a înțeles că lucrurile trebuie să stea într-un anumit fel și trebuie să acționeze în așa fel și în așa măsură încât cetățenii să se afle în siguranță, să aibă încredere în Poliție, IJJ, ISU și trecând apoi la SJU și celelalte spitale din județ. De ce vreau să subliniez aceste lucruri? A fost o perioadă extrem de delicată, nimeni n-a știu și nu s-a confruntat niciodată cu o asemenea timpuri și asta a însemnat că fiecare angajat IPJ, IJJ, ISU și ai spitalelor au fost în premieră, puși în fața unor fapte care, puțin mai greu, au început să le perceapă ca idee și să le rezolve. N-am să uit nici DSP-ul pentru că șiacolo a fost o muncă extraordinară în această perioadă și apreciez tot ce-au făcut lucrătorii de acolo…Șiacolo ne-am confruntat cu o problemă extrem de delicată, respectiv un singur epidemiolog să facă toate anchetele epidemiologice la nivel de județ. Asta a însemnat o muncă epuizantă pe parcursul chiar și a 24 ore. E imposibil să-l forțezi atât de tare încât să rămână pe picioare zeci de ore la rând, să facă anchete, să răspundă la telefoane, să găsească soluții, să repartizeze pe cei care sunt pozitivi pe spitale suport sau secțiile de infecțioase…(…) Trecând la lucrurile care țin efectiv de primărie… Prefec tură, pardon, referitor la actele care sunt primite aici pentru legalitate… Consider că ne-am făcut pe deplin datoria. Am fost cât se poate de corecți cu tot spectrul din acest județ, adică n-am ținut cont niciodată, nici eu, nici domnul subprefect, de unde provine primarul, secretarul, viceprimarul. Mă refer aici la culoarea lor politică… (…) Nu pot să găsesc mai multe cuvinte de laudă pentru noi pentru că eu consider că noi venind aici n-am făcut decât să-mi fac datoria… Bineînțeles c-am găsit o grămadă de probleme. Un exemplu, că nu mă poate nimeni să mă oprească să nu-l dau: erau vreo șapte ani de zile de când nu mergeau motorașele de căutare! În condițiile în care înaintea mea au fost prefecți care puteau să facă și ei ce-am făcut eu într-o juma de zi, să rezolve această problemă… așa ca idee! Sunt lucruri care nu se văd și pe care dumneavoastră nu le vedeți. Totdeauna am fost comparați, că vine un țăran de la Lungești, primar de Lungești să ia locul unui prefect… care este…ordonat, foarte bine înfipt în problemă și…uite că găsești. E unul din exemple, nu vreau să dau mai multe…”