Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit de toți creștinii


Sâmbătă, 7 ianuarie, are loc So­borul Sfântului Ioan Botezătorul. În fiecare an pe 7 ianuarie creştinii sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţi şi Înaintemergătorul Domnului, glasul care striga în pustie “gătiţi calea Dom­nului”. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Iisus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să creas­că. Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înaintemergătorul Dom­nu­lui. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care gătește calea ce duce la Hristos. În Vâlcea, hramul Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorit de:  Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Gheorghe”, oraş Băile Olăneşti;  Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfântul Nicolae” şi „Cuvioasa Paraschiva”, oraş Berbeşti; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, oraş Ocnele Mari;  Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Drăgoeşti, sat Drăgoeşti; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Făureşti, sat Mileşti; Biserica  de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Fârtăţeşti, sat Tanislavi; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Buna Vestire”, comuna Goleşti, sat Vătăşeşti – Ţânculeşti; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Măciuca, sat Bocşa;  Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Mihăeşti, sat Buleta; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Mihăeşti, sat Măgura; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Muereasca, sat Andreeşti; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfântul Nicolae” şi „Cuvioasa Paraschiva”, comuna Stoeneşti, sat Neghineşti-Cacova; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, comuna Vaideeni, sat Vaideeni; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfântul Nicolae”, comuna Zătreni, sat Zătreni; Biserica „Intrarea în Biserică” şi  „Sfântul Ioan Botezătorul”, oraş Horezu. De la ora 9.30, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnic are loc Sfânta Liturghie Arhierească și, duminică, tot de la 9.30, la Mânăstirea Ostrov – Călimănești, aceeași Sfântă Liturghie. Datele ne-au fost furnizate de Florin Epure, director Direcția Județeană de Cultură Vâlcea.

Posting....