Senatorul Niţu susţine că Fermierii trebuie să se asocieze!


 

 

 

În cursul săptămânii trecute, senatorul Dan Niţu a avut o serie de întâlniri şi dezbateri cu fermieri din zona văii Cernei. Parlamentarul liberal va continua, săptămâna aceasta, cu întâlniri cu fermierii din zona văii Olteţului. „Important este să identific ce probleme au oamenii şi cum pot găsi soluţii să-i sprijin. Am aflat, săptămâna trecută, că sunt probleme în colectarea laptelui de capră. Mă îngrijorează preţul foarte redus la brânza de capră, care nu este apreciată aşa cum ar trebuie. Din păcate, diferenţa dintre preţul de producţie şi preţul la raft, în supermarket-uri este foarte mare, pentru simplu fapt că fermierii nu au constituit forme asociative, prin care să negocieze direct cu marii comercianţi. Apar mulţi intermediari pe acest «lanţ» şi preţul este exagerat la raft. Din acest motiv mă întâlnesc cu dumnealor: să-i fac să înţeleagă care sunt avantaje asociaţiilor agricole”, a declarat senatorul Niţu.