Secţie a universităţii din Heidelberg în Râmnic!


• zilele trecute, primarul Rădulescu s-a deplasat în Germania pentru a discuta detaliile colaborării

De mai multă vreme, Romeo Rădu­lescu este în contact cu reprezentanţi ai prestigioasei universităţi din oraşul situat în nord-vestul landului german Baden-Wurttemberg. „Am fost în Germania zile­le trecute şi am discutat despre des­chi­derea, la Rm. Vâlcea, a unei facultăţi cu profil tehnic. Despre facultatea de medi­cină nu pot spune prea mult acum, dar este cert că Râmnicul va fi onorat să aibă o secţie sau o colaborare cu Uni­ver­sitatea din Heidelberg”, ne-a declarat Romeo Rădulescu.

Cu circa 145 mii locuitori, Heidel­berg este al cincilea oraș ca mărime din landul Baden-Wurttemberg, după Stuttgart, Mannheim, Karlsruhe și Frei­burg. Heidelberg găzduiește una din cele mai vechi și mai renumite universități din Europa. Este renumit și pentru orașul vechi, foarte bine conservat, cu clădiri din sec. XIV-XVIII. Mai trebuie spus că în Heidelberg și-a petrecut cea mai mare parte a exilului și a decedat, la 15 mai 1873, domnitorul Alexandru Ioan Cuza.