SE OPREȘTE APA POTABILĂ în Mihăești și Băbeni


Ca urmare a înștiințării SC CHIMCOMPLEX SA Borzești, Sucursala Râmnicu Vâlcea (prin care se comunică întreruperea apei potabile pe magistrala Oltchim – firul A + B, pentru executarea lucrărilor de revizie la instalația electrică a Stației de tratare Bistrița), angajații Apavil SA ne-au anunțat că, în data de 15 septembrie 2021, între orele 09.00 – 15.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în comuna Mihăești (satele Munteni, Negreni – parțial și Stupărei) și în orașul Băbeni (în Tătărani și în Capul Dealului).
„După remedierea situației de către SC Chimcomplex SA Borzești, pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în toate zonele afectate. Deoarece la punerea în funcțiune a sistemului, calitatea apei va fi influențată atât în zonele de intervenție cât și în cele adiacente, recomandăm consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produsă ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre”, ne-au informat angajații Apavil SA.
Material realizat cu sprijinul Compartimentului comunicare și mass-media al Apavil SA