Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2021

SĂRBĂTOARE RELIGIOASĂ în Râmnic: A fost marcat Hramul Catedralei Arhiepiscopale


Ca în fiecare an, Arhiepiscopia Râmnicului și-a cinstit în mod deosebit ocrotitorul și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiu. Astfel, în perioada 14 mai-16 mai 2021, a fost organizată Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în Oltenia.
Manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-au desfășurat după următorul program:
• vineri, 14 mai, de la ora 18.00: în Scuarul «Mihai Eminescu» din incinta Centrului Eparhial s-a desfășurat concertul omagial intitulat „Ofrandă Sfântului Calinic”. Concertul a fost susținut de Grupul Psaltic Martyria, cu participarea extraordinară a artiștilor Daniela Nane, Ozana Barabancea și Silviu Biriș;
• sâmbătă, 15 mai, de la ora 11.00, a avut loc, la Mănăstirea Frăsinei, Procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, prilejuită de sfințirea noii racle de argint în care sunt așezate spre închinare moaștele sfântului. Tot sâmbătă, de la ora 17.00, la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost săvârșită Slujba de priveghere, iar de la ora 19.30, s-a desfășurat Pelerinajul cu racla Sfântului Ierarh Calinic;
• duminică, 16 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea.

Semnificația momentului

Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica este o sărbătoare introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej este rememorată prezenţa în Oltenia, pentru o săptămână (28 aprilie – 5 mai 2012), a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, Ocrotitorul Eparhiei Râmnicului.
Material realizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Eveniment