Sâmbătă, la Brașov, mare derby în Liga Florilor


• vâlcencele de la SCM se pot menține pe primul loc chiar și cu o remiză sub Tâmpa
Cu punctaj maxim după primele șapte etape ale acestui sezon din Liga Florilor, handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea vor avea de susținut, în cadrul etapei a opta, un meci foarte dificil. Sâmbătă, 3 noiembrie, cu începere de la 17.30, elevele antrenorului Florentin Pera vor evolua la Brașov, pe terenul Coronei din localitate. Meciul se anunță echilibrat, dar și aprig disputat în egală măsură, pe teren urmând să se întâlnească două dintre cele mai în formă echipe din acest debut de sezon. Înaintea rundei a opta, Corona ocupă poziția a treia în clasament, cu 16 puncte (cinci victorii, o remiză și o înfrângere). De partea cealaltă, cum știți, SCM Râmnicu Vâlcea este, de câteva etape, liderul întrecerii, având acum 21 de puncte acumulate (după cele șapte victorii obținute în tot atâtea meciuri disputate).
Echipa noastră are la îndemână, pentru a rămâne pe primul loc în clasament și după runda a opta, inclusiv varianta unei remize în meciul de la Brașov.. Cu doar un punct câștigat în urma partidei de la Brașov, SCM ar trece în fața bucureștencelor de la CSM, care au tot 21 de puncte, un golaveraj mai bun decât Vâlcea, dar și un meci în plus jucat. În eventualitatea în care SCM ar câștiga derby-ul de la Brașov, clasamentul Ligii Florilor de handbal feminin ar suferi o ruptură mare în partea superioară. Vâlcea și Bucureștiul s-ar detașa în fața celorlalte contracandidate, devenind destul de puțin probabil ca, până la finalul turului, cele două echipe să mai poată fi ajunse de ocupantele pozițiilor trei-șase (acolo unde Corona Brașov, Măgura Cisnădie, Minaur Baia Mare sau SCM Craiova se luptă din greu pentru o poziție cât mai bună). Așadar, deși misiunea nu va fi deloc una simplă, meciul fiind unul cu miză mare, Vâlcea are posibilitatea, încă din etapa a opta, de a lua o opțiune serioasă pentru atingerea obiectivului stabilit de conducerea clubului pentru acest sezon – clasarea pe podiumul Ligii Florilor!

Vești bune pentru suporteri: meciul va fi televizat

Pentru iubitorii sportului din județul nostru care nu vor putea face deplasarea la Brașov pentru a urmări meciul din tribunele Sălii „D.P. Colibași”, venim cu o veste bună. Televiziunea Română, prin intermediul postului TVR 1, va transmite în direct acest joc, un veritabil derby al rundei a opta.
Tot în această etapă, un alt joc interesant se anunță a fi cel programat duminică, 4 noiembrie, cu începere de la 17.30, în care pe teren se vor întâlni Gloria Buzău (una dintre revelațiile acestui debut de sezon) și SCM Craiova. Meciul are implicații serioase în lupta din mijlocul clasamentului, eventuala echipă învingătoare având posibilitatea de a se apropia de podiumul întrecerii. Și acest joc va fi transmis de Televiziunea Română, tot prin intermediul postului TVR 1.

Programul etapei a VIII-a

CSU Cluj Napoca – CSM București
CS Măgura Cisnădie – CSM Galați
CSM Roman – HC Dunărea Brăila
Gloria Bistrița Năsăud – Minaur Baia Mare
Corona Brașov – SCM Râmnicu Vâlcea
CSM Slatina – HC Zalău
Gloria Buzău – SCM Craiova