Sâmbătă, de Sfântul Dumitru, Comunitatea din Scundu și-a aniversat seniorii rămași, dar a suspinat după juniorii plecați


• nouă familii care au împlinit o jumătate de veac au fost premiate de administrația condusă de către social-democratul Dumitru Blejan
Finele săptămânii trecute a găzduit sărbătoarea anuală a comunității scundene, adunată, conform tradiției, în jurul butoaielor de vin rozaliu, pe stadionul comunal. Petrecerea închinată licorii-simbol a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 13 și chiar dacă nu a fost cu ghinion a adus o umbră de regret în inimile participanților. Cei mai mulți dintre seniori sunt lăsați acasă de copiii și nepoții plecați în străinătate pentru a-și construi un viitor mai bun departe de cei dragi și neputincioși care nu contenesc să-i evoce și să suspine la amintirea lor.
O veritabilă dramă a satului românesc în acest debut de mileniu evocată chiar și de către interpreții invitați la eveniment, adică Olguța Berbec și Gelu Voicu, care și-au adaptat repede repertoriul după ce au putut observa lesne că audiența era formată din bunici și chiar străbunici. Dincolo de acest detaliu, gazda evenimentului, sărbătoritul Dumitru Blejan (foto), a avut grijă să premieze cele nouă familii care au împlinit 50 de ani de căsnicie, iar petrecerea scundenilor s-a stins abia împreună cu lumina soarelui de toamnă.