Să nu îl uităm:
ION SOARE ar fi împlinit 81 de ani


Pe 26 octombrie 2022, universitarul Ion SOARE, fost președinte al Forumului Cultural al Râmnicului, ar fi împlinit senioriala vârstă de 81 de ani. Spunem că ar fi împlinit deoarece, pe 5 noiembrie 2020, într-o dimineață de joi, distinsul profesor, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor din România se stingea pe neașteptate. Împlinise 79 de ani de vreo zece zile. A fost o pierdere pentru mediul cultural vâlcean și chiar național, reflectată și în mesajele oficialităților locale de la acel moment (mai jos vă prezentăm sumar unul dintre acestea):
„A plecat dintre noi profesorul ION SOARE, Cetăţean de Onoare al Râmnicului, om de o vastă cultură, iubitor pătimaş al istoriei acestor locuri căreia i-a închinat mii de ore de studiu în arhive şi biblioteci. El a fost sufletul şi «motorul» Forumului Cultural al oraşului prin intermediul căruia a pus în operă evenimente cultural-ştiinţifice de cea mai înaltă ţinută. Râmnicenii pierd încă un mare Om care le-a făcut onoarea de a le fi concetăţean. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmitea acum doi ani, pe 5 noiembrie, Mircia Gutău, primarul Râmnicului.
Dumnezeu să-l aibă în paza Sa!