„S-au strâns la arierate… Medicamente iei, tot iei, dar nu dai nimic”


vasile_cerbu• declară dr. Vasile Cerbu, manager Spitalul Orășenesc Brezoi
 

Conducerea Spitalului Orășenesc Brezoi așteaptă ultima rectificare bugetară din acest an, mai ales că situația e încă critică. Banii primiți de la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea abia ajung pentru salarii, după cum însuși declară dr. Cerbu, managerul unității medicale brezoiene. Și, totuși, în ciuda acestor probleme, pacienții nu au ajuns să meargă la farmacie să-și plătească tratamentele. Medicii sunt conștienți că ar fi mai greu…oamenii sunt săraci, iar în oraș nu există farmacie cu program non-stop. „S-au dat banii de salarii și, eventual, de utilități. Acum, ce se întâmplă? Dau banii de salarii pe o lună și în avans pentru utilități, tot pe o lună. Sperăm ca la următoarea rectificare bugetară să se îndrepte lucrurile. Eu înțeleg că nici ei nu pot, depind de o serie de norme…Asta e situația. Deocamdată, nu s-a pus problema ca medicamentele să fie cumpărate de pacienți. Ar fi foarte greu dacă s-ar ajunge la asta. Oamenii sunt săraci, iar în oraș nu avem farmacie cu program non-stop. Numai că s-au strâns la arierate…Medicamente iei, tot iei, dar nu dai nimic”, a precizat, pentru „Curierul de Vâlcea”, dr. Vasile Cerbu. Managerul Spitalului Orășenesc Brezoi este conștient că dacă n-ar exista sprijinul Primăriei în achitarea facturilor la utilități, nu ar mai face față situației.