Rotarienii vâlceni lansează o nouă provocare pentru elevii de liceu – creativitatea în afaceri


RotarySăptămâna trecută, membrii Rotary Club Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit într-o ședință de lucru la sediul Boromir Rm. Vâlcea. Președintele în exercițiu al clubului, Constantin Boromiz, a reușit să fie gazda perfectă atât pentru componenții clubului, cât și pentru ceilalți invitați de seamă care au luat parte la o masă rotundă unde s-au pus bazele acțiunilor imediat următoare, cât și de anul viitor.  Așadar, principalul proiect al anului 2013-2014 este BIZZFACTORY și se desfășoară în județul Vâlcea prin intermediul  organizației Junior Achivement Young Enterprize România. Acest proiect este destinat elevilor de liceu și are ca obiectiv stimularea creativității în afaceri, pentru foarte tinerii antreprenori. Rotary Club Râmnicu Vâlcea contribuie la acest proiect prin:

• suport financiar pentru editarea manualelor utilizate în cadrul cursurilor ce se vor derula pe teritoriul județului Vâlcea;

• contribuții, prin voluntariatul membrilor, la întâlnirile directe cu elevii cursanți, pentru împărtășirea cunoștințelor și a experienței personale în afaceri;

• acordarea premiilor județene pentru cei mai buni dintre cursanți și selectarea participanților la competiția națională.

În funcție de rezultatul obținut în anul 2013-2014, colaborarea în proiect poate fi prelungită și în anii viitori. Nici în anii anteriori Rotary Club Râmnicu Vâlcea nu a stat degeaba. Fie că la conducerea sa s-au aflat ca președinți Dorel Constantinescu, Florin Neagu, Ion Albescu sau Dumitru Crăciunescu, Dan Dragomir, Ani Antonescu, Dan Tudor sau Valentin Cismaru, clubul se poate lăuda și cu alte câteva mari proiecte:  Printre acestea se numără:

Ambulanța stomatologică pentru copii, locuitori ai localităților izolate din județul Vâlcea. Proiectul s-a derulat pe parcursul a peste 5 ani, urmare a donației primite (ambulanța) și a sprijinului material și profesional asigurat de RC Râmnicu Vâlcea în colaborare cu Direcția Sanitară Vâlcea.

Parcul Rotary Râmnicu Vâlcea. Realizat cu sprijin internațional, în colaborare cu Primăria Râmnicu Vâlcea, pentru copiii din zona Libertății și ca loc de întâlnire anuală cu copiii instituționalizați.

Modernizarea spațiilor de sanitare și de servire a mesei la Școala de fete nr. 5. Proiect de refacere arhitectonică și utilare tehnologică realizat cu finanțare internațională, la inițiativa RC St. Rafael Franța.

Centrul de recuperare pentru persoanele cu dizabilități locomotorii – realizat cu sprijin internațional (15 cluburi din Europa), în colaborare cu Primăria Râmnicu Vâlcea și SNIHR Râmnicu Vâlcea (beneficiar).

O casă pentru o familie de sinistrați din comuna Gătaia, județul Timiș. Construcție realizată cu fonduri atrase și fonduri proprii, pentru construirea locuinței destinate familiei din Banat.

Matching grant: Proiect de modernizare a secţiei de Oftalmologie a Policlinicii Straubing prin achiziționarea unui echipament de intervenție chirurgicală performant – împreună cu RC Straubing din Germania.

În acest an rotarian, Rotary Club Râmnicu Vâlcea: a inițiat întâlniri internaționale cu RC Beverly (Anglia) și RC Straubing (Germania) pentru discuții preliminare privind colaborări viitoare; a contribuit la acțiunea Dinți frumoși, Copii sănătoși! (www.dintifrumosicopiisanatosi.ro), derulată împreună cu mai multe cluburi din România și Republica Moldova; a finanțat acțiuni culturale derulate de clubul Interact Râmnicu Vâlcea; a sponsorizat activitatea unui licean premiat la competiții internaționale.

Rotary Club Râmnicu Vâlcea s-a înființat în anul 1996. Imediat după acest moment a inițiat proiecte proprii, destinate în principal localității Râmnicu Vâlcea și a contribuit la proiecte ale Rotary Internațional (Polio și Polio+ – eradicarea poliomielitei). În cadrul proiectelor proprii, Rotary Club Râmnicu Vâlcea a fost sprijinit de Rotary Internațional (Parcul Rotary și Centrul de Recuperare pentru persoane cu Dizabilități din Râmnicu Vâlcea) și a colaborat cu cluburi din Anglia, Elveția, Franța, Germania, Italia și Statele Unite ale Americii.