2014 aduce zeci de investiții masive în Vâlcea
• reabilitarea DJ 703 N Berislăvești și DJ 703 G Sălătrucel, modernizarea Liceului „I.G. Brătianu” Drăgășani, investiții la Spitalul Județean, dezvoltarea zonei montane Voineasa sunt o parte din proiectele luate în calcul de ADR Craiova
Prefectul județului Vâlcea, Mircea Nadolu, a participat, pe data de 4 decembrie, la întâlnirea Comitetului regional pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regională 2014 – 2020, întâlnire desfășurată la Craiova. Pe ordinea de zi s-au aflat teme legate de elaborarea documentelor necesare POR 2014 – 2020, strategia de dezvoltare regională din acea perioadă, prezentarea portofoliului regional de proiecte – propuneri proiecte strategice. În conformitate cu prevederile Memorandumului Guvernului României din 13 iunie 2012 privind „Aprobarea acţiunilor şi documentelor privind pregătirea accesării şi implementării fondurilor europene în perioada 2014 – 2020”, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia – Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional coordonează activitatea Comitetului Regional privind elaborarea Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020. Comitetul Regional privind elaborarea Planului de Dezvoltare Regională asigură cadrul partenerial regional pentru elaborarea documentelor de programare privind dezvoltarea regională pentru perioada 2014-2020, activitatea acestuia fiind sprijinită de grupuri de lucru judeţene (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), şi grupuri de lucru tematice, respectiv: infrastructură regională; competitivitate economică; resurse umane, piaţa muncii, servicii sociale; agricultură şi dezvoltare rurală; turism şi dezvoltare durabilă; dezvoltare urbană.
Pe pargursul anului 2013, au continuat activităţile pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020 a Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii, în acest scop, în perioada mai – noiembrie 2013, fiind derulate o serie de activităţi.
Viziunea regiunii Sud-Vest Oltenia pentru perioada de programare 2014-2020, cuprinsă în strategia de dezvoltare regională, este aceea de a deveni un promotor al competitivității atât în domeniul industrial, cât și în agricultură, dar și al economiei digitale prin dezvoltarea unui mediu de afaceri performant bazat pe resurse umane competente, integrarea tehnologiilor inovative şi promovarea dezvoltării durabile, iar obiectivul strategic global pentru această perioadă este dezvoltarea durabila si echilibrată a Regiunii Sud-Vest Oltenia în vederea reducerii discrepanţelor existente între regiunea SV Oltenia și celelalte regiuni ale țării, în scopul creșterii nivelului de trai al cetățenilor. În încheierea întâlnirii de lucru, s-a concluzionat că portofoliul regional de proiecte conține un număr de cca. 1100 proiecte, din care, pentru judeţul Vâlcea, enumerăm numai câteva:
Infrastructură transport: Reabilitare şi modernizare DJ 703 N, Berislăveşti – Releu Cozia, km 0+000 – 20+500 – buget proiect 47.978.230 lei; Reabilitare şi modernizare DJ 703 G, Jiblea-Sălătrucel-Berislăveşti-Limită jud. Argeş, km 0+000 – 13+600 – buget proiect 32.879.842 lei;
Infrastructură educaţională: Reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic I.C. Brătianu, din municipiul Drăgăşani – buget proiect 22.147.888 lei;
Infrastructură sănătate: Modernizarea ambulatoriului, blocului operator – secţie ATI şi alte secţii nemodernizate în etapa I, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea – buget proiect 217.500.000 lei;
Infrastructură de afaceri: Consumăm produse românești (beneficiar Consiliul Judeţean Vâlcea) – buget proiect 9.000.000 lei; Parc Industrial Drăgăşani – buget proiect 88.591.552 lei;
Infrastructură turism: Dezvoltare integrată a zonei montane Voineasa-Vaideeni-Mălaia-Obârşia Lotrului-Vidra-Transalpina-Petrimanu – buget proiect 250.000.000 lei.
Patrimoniu cultural: Reabilitare şi conservare biserica Bălănești, Romanii de Sus, Urşani, Mănăstirea Hurezi – buget proiect 6.200.000 lei; Centrul Social Râmeşti, oraşul Horezu – ateliere de lucru – buget proiect 67.000.000 lei.