Români cu care ne mândrim: „Românii din Bucovina de Nord, Bugeac și Basarabia, în decurs de aproximativ 250 ani, au trăit doar 22 de ani în propria Țară, România”

• Interviu cu Maestrul IOAN PAULENCU, Artist al Poporului din Republica Moldova, solist al Operei Naționale, Președintele Societății Culturale „Salvați Folclorul”, conferințiar universitar

Pe Maestrul Ioan Paulencu l-am găsit întâmplător la You Tube, unde, ca oaspete al Radio Moldova, era intervievat. M-a impresionat cu talentul și caracterul său, cu dragostea de neam, limba și cultura românească. Este un reputat intrerpret de muzică populară românească și de operă. Este un cântăreț inconfundabil, o personalitate de nivel mondial care îmbină în mod fericit, perfect și armonios, cele două genuri de muzică – cea populară și cea academică. Multe ziare și reviste din întreaga lume au scris despre el în termeni elogioși, numindu-l „Fenomenul Paulencu”.

L-am rugat, recent, să ne acorde un interviu și a avut amabilitatea să accepte.

Gabriel Teodor Gherasim: Stimate maestre Paulencu, dați-ne, va rog, câteva date biografice.

Ioan Paulencu: Sunt născut la 5 de­cem­brie 1940, în regiunea Cernăuți, comu­na Voloca. După absolvirea școlii, am mun­cit la diferite servicii fizice: la calea ferată, ca muncitor, la parcul de tramvaie, tot ca muncitor, la rețeaua de drumuri regionale, la fel ca muncitor. La vârsta de 19 ani, mi-am însușiit meseria de modelier cizmar. Am lucrat așa pâna la varsta de 26 de ani, în timp ce cântam, în paralel, în corul bise­ri­cesc din sat. La 26 de ani, am devenit stu­dent al Institutului de arte „Gavriil Muzi­cescu’’ din Chișinău. Între anii 1968-1972, în paralel cu studiile, am făcut parte din orchestra “Folclor” a Radioului si Televiziunii din Moldova. Din 1972, până în prezent (am 71 de ani), sunt solist la Opera Națională.

G.T.G.: Maestre Paulencu, ce a însemnat să fiți etnic român în teritoriile ocupate de ruși dintre Nistru și Prut?

I. P.: Stimate domnule Gherasim, cred ca nu este nicio noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru că am fost și sunt român. În Basarabia, în timpul regimului sovetic, toti românii erau perse­cu­tați. În anul 1978, m-am dus să-mi corectez datele biografice, prezentand certificatul de naștere, al meu, al tatălui și al mamei, pre­cum și certificatul lor de casatorie, unde erau descriși ca agricultori români. Nu au vrut să mă înregistreze ca român. M-au sfă­tuit să mă adresez la secția republicană de pașapoarte din Chișinău. Cumai bine de douăzeci de ani înainte, în 1957, la cercul militar, în mai puțin de două minute, mi se schim­base numele și prenumele: din Pau­lencu în Pavlenco, din Ioan în Ivan, iar din român devenisem… moldovan, cum ziceau ei. Deci, la secția republicană de pașa­poar­te, când șeful a citit acele documente româ­nești ale părinților, m-a întrebat: „Și dum­nea­ta vrei să te înscrii acum ca român?” Eu i-am răspuns: „Eu nu vreau să mă înscriu ca român, eu SUNT român… și punctum.’’ La răs­punsul meu, șeful respectiv a exclamat în gura mare: „Mai degrabă mă spânzur eu, decît sdă te înscriu pe tine ca roman”. I-am răs­puns foarte politicos: „Vă rog să-mi co­rec­tați documentele de identitate și să sem­nați, iar apoi vă puteți și spânzura, dacă poftiți!’’ Șeful a sărit ca ars de pe scaun și m-a amenințat că mă va reclama la poliție. Eu i-am raspuns: „Asta vreau să fac eu, deoa­rece dumneata mi-ai insultat nația’’. Șeful a aprins o țigară, defilând nervos prin birou, iar după câteva fumuri a exclamat, cu ură: „E imposibil de lucrat așa!” Cu multa silă mi-a semnat documentele. Cu așa nervi și cu scandal mi-am recăpatat numele, prenu­me­le și naționalitatea. După ce mi-am luiat do­cu­mentele semnate, i-am zis: „Eu, la reve­dere nu vă spun, deoarece nu meritați așa binețe și nici respect…’’. Colegii din Teatru, atât rușii, cât și “moldovenii”, aflând ca am re­devenit “român”, m-au urât fațiș, după aceea. Dacă și astazi, în mileniul 3, mai sunt unii cetățeni care se bat cu pumnii în piept și strigă: ‘’Sunt moldovan!”, deci nu “român’’, închipuiți-vă reacția de atunci.

G.T.G.: Enumerați, va rog, câteva din activitățile dumneavoastră profesionale.

I. P.: In opere,am interpretat cele mai de frunte rolulri pentru Basi precum: de G.Verdi rolul preotului Goardean, din opera „Forţa destinului”; Regele Fillip şi Inchizitorul din „Don Carlo”; Regele şi marele preot Ramfis din opera „Aida”; Zaccaria din opera „Nabucco”; Monterone Sparafucili din opera “Rigoletto”; Ferando din opea “Trubadur”; de S. Gounod, Mefisto din opera “Faust”; de P. Ceaikovski regele Renne din opera “Io­lan­ta”; Cneazul Gremen din opera “Evghe­nin Oneghin”; Borodin-Cneazul Galetkii, si Hanul Conciak din opera “Cneaz Igor”; de G. Rossini Don Basilio- din opera “Bărbierul din Sevilla”; de G. Mustea, Alexandru Lă­puş­neanu din opera cu acelaşi nume. În total, am interpretat, peste 60 de roluri. Pe parcursul acestor decenii, m-am ocupat intens de promovarea folclorului românesc, care nu are egal în lume. Doinele, baladele, cântecele nupțiale, colinde, urături. Cânt la 15 instrumente populare, precum: cavalul românesc, cel unguresc, tilinca, drâmba, mu­zi­cuța, ocarina, fluier, frunza, cimpoi, flu­ier îngemănat ş.a. De trei decenii sunt pro­fe­sor de canto la Academia de Muzică, Tea­tru și Arte Plastice, cât și la Colegiul de Mu­zică “Ștefan Neaga”, ambele din Chișinău. Am studenţi laureaţi cu mari premii naţio­na­le şi internaţioanle. La colegiu, am inaugurat un ansamblu etno-folcloric, care, la propu­ne­rea studenților, a fost numit: “Bucovina”. Această denumire inofensivă nu a fost confirmată, însă, până acum. Mi s-a spus să propun, prin cerere la consiliul profesoral, ca să-mi accepte această denumire. Nu a fost acceptată, mi s-a raspus că orice denumire merge… numai „Bucovina” nu merge. Cu aceas­ta v-am spus foarte multe. Folclorul și cultura din Bucovina miros prea mult a românism în Basarabia.

G.T.G.: Cum explicați, maestre, perse­ve­rarea spiritului românesc în teritoriile ocupate, în ciuda paranoii anti-românești din zone curat daco-romane după etnie, limbă, civilizație și istorie?

I. P.: Stimate Domnule Gherasim, ro­mâ­­nii din Bucovina de Nord, Bugeac și Basa­rabia, în decurs de aproximativ 250 ani, au trăit doar 22 de ani in propria Țară, România, din 1918 până în 1940. Cred că nu este nicio noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru ca am fost și sunt român. Tot noi, acești români din Bucovina de Nord, până astăzi am păstrat cel mai mare focar al românismului, pentru care suntem maltratați, dar și invidiaţi de națiunile care ne-au ocupat de atâta amar de vreme. Mai mult, un român din Bucovina de Nord, ca să primească vreun titlu ono­ri­fic, trebuie să muncească de patru ori mai mult decât un român din Basarabia, dară­mi­te din România actuală. Ca să vă dau un exemplu: de 20 de ani mă lupt ca să realizez un film “Nunta străbunilor”, care este cel mai sacru argument al existenței noastre ca neam, un film care ne-ar ridica cu vreo 10 capete mai sus în fața Omenirii. Din păcate, până astăzi nu am găsit niciun finanțator. M-am adresat, printr-un român din Basara­bia, diasporei românilor din Canada, Italia, Spania, Portugalia, SUA ş.a., cu rugămintea de finanțare. Au trecut mulți ani și nu am pri­mit niciun răspuns. Sunt nevoit să plec cu această comoară spirituală pe lumea cea­laltă.

Mă bucură un singur lucru, că majorita­tea studenților mei, acum absolvenți de canto popular, conduc nunți, recită orații nup­­ția­le, conocarii, iertăciuni nupțiale etc. Prin acești bravi studenți încerc să fac o micro-revoluție și o renaștere națională. Toate aceste perle folclorice sunt imprimate în fondurile de aur ale tezaurului folcloric daco-român, prin sârguincioșii mei studenți, care au preluat această ștafetă pentru a o duce mai departe. Sunt invitat, uneori, la nunți, ca să recit la prima masă iertăciuni, orații, conocarii, ca să cânt câteva melodii nupțiale și folclorice românesti. Practic, de un an de zile regizez o emisiune folclorică la radio “Vocea Basarabiei”, care se numește “Perle folclorice care nu trebuie să fie uitate”. Toate edițiile emisiunii se păstrează în arhivele radioului. Le putem transmite pen­tru mass-media de limba română din Ro­mânia și exil, dacă o să le solicite. Sper că va prezenta pentru cititorii dumneavoas­tră un mare interes.

G.T.G.: Ați mai dori să adăugați ceva pentru cititori?

I. P.: În prezent lucrez la un manual: Metoda și specificul predării cântecului și romanței populare româneşti, un manual care nu există nici în Basarabia și nici în România. Nici pe de parte nu am spus totul despre activitatea mea în dome­niul artei clasice şi populare, dar cred că este suficient pentru acum. Rugămintea mea este ca să mă ajute cei care pot pentru colectarea fondurilor cu care să realizez filmul “Nunta străbunilor”.

Vă mulțumesc pentru șansa de a împărți câte ceva despre cultura daco-română din teritoriile îndepărtate de Țara mamă, dar nu și de neam. Pot fi contactat pentru cei care doresc să comunice cu mine la adresa mail: admin@timofti-m-art.com.

G.T.G.: Vă mulțumesc, Maestre Ioan Paqulencu, pentru acest interviu!

Link video cu un interviu al Maestrului Ioan Paulencu:

http://www.youtube.com/watch?v=8zD9rVWadAY

Corespondență din New-York de la Gabriel Teodor Gherasim