Revoltător! Statuia Independenţei, profanată chiar de 1 Decembrie!!!


• ruşine fără margini: monumentul-simbol al Râmnicului, vandalizat de Ziua Naţională
Sărbătoarea dedicată Zilei Naţionale a fost pătată în cel mai urât mod cu putinţă! „Altarul” în faţa căruia s-au plecat, au vorbit şi au depus coroane de flori mai marii Vâlcii a fost batjocorit chiar înainte de 1 Decembrie, transformând discursurile lor sforăitoare despre ţară şi simbolurile ei sfinte într-o gargară ieftină care nu se transpune în fapte nici măcar o dată pe an! Starea în care s-a găsit Statuia Independenţei de Ziua Naţională – mâzgălită de inconştienţi fără creier şi neprotejată de incompetenţi cu funcţii – vorbeşte de la sine despre pragul tragic atins de societatea românească înaintea Centenarului!
Monumentul Independenţei (1913-1916) din strada Carol I – opera sculptorului Ioan Iordănescu este realizat cu sprijinul doctorului Gheorghe Sabin, veteran al războiului Independenţei, senator şi prefect de Vâlcea, care a demarat iniţierea strângerii fondurilor necesare. A fost inaugurat în dimineaţa zilei de 17 mai 1915 şi amplasat la baza Dealului Capela. Toată pietrăria de la acest zid (adusă cu 29 de vagoane de tren, de la Albeşti şi în 5 vagoane de la Gura Văii), precum şi ornamentele au fost cioplite şi lucrate cu multă grijă, de către lucrătorii în piatră italieni, sub conducerea antreprenorului Antonio Copetti.