Remember râmnicean selectiv pe 160 de ani, între 1790-1950 (I) (1)
Motto: Încearcă să cunoşti mai bine Râmnicul, istoric, cultural şi economic, cu atât îl vei preţui şi iubi mai mult
Se cunoaşte că Râmnicul, de-a lungul secolelor, a trecut prin toate fazele de dezvoltare, când Oltenia era o ţară de sate. Sat, la început, târg, mai târziu, şi un oraş în plină dezvoltare, prin amplasamentul său. La răscruce de drumuri, considerat drept cel mai înfloritor oraş din Oltenia, după Craiova.
„Folosirea în cronicile vechi a termenului Valahia Mică, pentru Oltenia se înscrie pentru întreg teritoriul locuit de români, în multe documente de epocă Oltenia este numită şi Mica Valahie”.
Data precisă a fondării oraşului nu se ştie dar, cu toată certitudinea, cunoaştem primul hrisov, în care este menţionat toponimul „Râmnic”: „20 mai 1388, Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii Cozia, ctitoria lui, mai multe sate şi o moară la Râmnic”. Dăruită de Dan Voievod, o vie tot acolo, dăruită de Budu, după voia lui Radu Voievod şi curtea de pe locul Inăteştilor, dăruită de Tatu.” Şi 4 septembrie 1389, data la care Mircea numeşte în document „Această scrisoare a fost dată în oraşul domniei mele, Râmnic”.
Râmnicul Vâlcii, una din cele mai vechi aşezări urbane din ţara noastră dintre Carpaţi şi Dunăre este menţionat în documentele interne medievale, prima dată, abia la sfârşitul secolului al XIV-lea (1388-1389). În marele univers geografic, Râmnicul a fost ales ca Oraş Domnesc, de marele Mircea, mai întâi de toate, pentru poziţia pitorească între cei doi factori naturali, Dealul Capela şi apele aurite ale Oltului care te îndeamnă la linişte şi pace sufletească.
Oraşul Rîmnik este menţionat, prima dată, pe harta Nuova Tavola a lui Jacoppo Gastaldo, din anul 1548, pentru ca doi ani mai târziu, să apară sub alt nume, pe harta lui Georg Reichersdorfer, intitulată Transylvania, sub numele de Rednitz.
E greu e spus unde se termină istoria Râmnicului vechi şi unde începe Râmnicul perioadei moderne, cert e că, în secolul XIX viaţa orientală care se sfârşea şi cea europeană care se impunea din ce în ce mai repede, au mers o vreme cot la cot ca într-o panoramă. Casele vechi au început să dispară rând pe rând, locul lor fiind luat de noile construcţii mai moderne care corespund noilor cerinţe, martori fideli fiind multitudinea de fotografii de epocă.
În Râmnicul secolului XIX, construcţia caselor era predominată de arhitectura ţărănească, care prezintă o mare varietate de forme, această varietate fiind determinată de condiţiile economice ale zonei noastre. Este remarcată casa vâlceană cu foişor, care este, poate, cel mai izbutit tip de casă ţărănească.
Să ne aplecăm mai mult asupra documentelor care ne pot oferi informaţii asupra progresului realist făcut de râmniceni în primii trei ani (1831-1833) de la punerea în aplicare a Regulamentului Organic. Spunea George Ioan Lahovary (1838-1909, la Bucureşti, la 15 aprilie 1890. De multe ori, memoria nu ne serveşte cu promptitudine eforturile mentale sunt, uneori, înşelătoare, alteori zadarnice. Din cercetarea materialelor, am constatat că foarte multe informaţii culese nu se potrivesc între ele, producând confuzii regretabile. În aceste cazuri, am apelat la informaţia de document primar de arhivă. Aceasta este o lacună a istoriei Râmnicului contemporan, căci istoricii actuali ar trebui să se bazeze şi pe izvoarele oficiale documentare şi numai la urmă să consulte memoriile şi orice scrieri ale timpului.
CONTINUARE…