„Radu de la Afumați” a devenit Centru Local Cercetășesc


Week-end-ul trecut, în localitatea Cristian din judeţul Braşov s-a desfășurat cel mai important eveniment anual al cercetaşilor din întreaga ţară: Adunarea Generală a ONCR. La acest eveniment a fost prezent şi Grupul de Iniţiativă „Radu de la Afumaţi” din Râmnicu Vâlcea, cu un scop foarte bine definit: trecerea la statutul de Centru Local. Reprezentanţii grupului, consilierul şcolar Ovidiu Popa şi locotenent-colonelul Iulian Truşcă, au reuşit să convingă membrii Adunării Generale să voteze favorabil pentru transformarea Grupului de Iniţiativă în Centru Local. Astfel, la încheierea primei zile de lucru, acest fapt a devenit o realitate.
Reprezentanții noului Centru Local mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi şi i-au susţinut ca Grupul de Iniţiativă să obțină statutul de Centru Local! De asemenea, ei promit că, deși şi-au schimbat statutul, vor rămâne la fel de serioşi, de implicaţi şi dedicaţi activităţilor cercetăşeşti. Ei şi-au propus ca, pe viitor, Centrul Local „Radu de la Afumaţi” să devină un pol de referinţă al cercetăşiei româneşti.