Prognozele pentru 2011


• salariul real va scădea cu 0,4% în 2011
• plus de 4% pentru PIB
• raportul leu/euro în scădere

Comisia Naţională de Prognoză /CNP/ estimea­ză că salariul real va scădea în 2011 cu 0,4% faţă de 2010, conform prognozei de primăvară publicată vineri pe site-ul instituţiei. În prognoza de toamnă publicată în noiembrie 2010, CNP estima o creştere a câştigului salarial real cu 0,4%. În termeni nominali, CNP a revizuit în creştere proiecţiile pentru câştigul salarial mediu brut şi pentru cel net în 2011, de la 2.022 lei la 2.026 lei şi respectiv de la 1.472 lei la 1.478 lei. Creşterea salariului mediu brut ar urma să fie, astfel, de 6,1%, în timp ce la prognoza de toamnă se anticipa o creştere de 5,9%. De asemenea, creşterea salariului mediu net va fi 6,1% faţă de 5,7%, nivelul anticipat la prognoza de toamnă. În plus, Comisia Naţională de Prognoză /CNP/ şi-a menţinut proiecţia de creştere economică de 1,5% pentru anul 2011 şi a revizuit în creştere de la 3,9% la 4% proiecţia de creştere economică pentru anul 2012, conform prognozei de primăvară publicată pe site-ul instituţiei. Pentru anii 2013 şi 2014, CNP a menţinut proiecţiile de creştere de 4,5% şi respectiv 4,7%. De asemenea, a fost revizuită în urcare proiecţia privind creşterea consumului final pentru anul 2012 faţă de 2011, de la 3,45 la 3,5%. Pentru 2011, a fost menţinută estimarea privind o creştere a consumului de 1,3%. Totodată, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a modificat în scădere prognoza privind cursul de schimb leu/euro la finele lui 2011, estimând un curs de 4,18 lei/euro în varianta de primăvară a Prognozei pe termen mediu 2011-2014. În prognoza anterioară, cea de toamnă, CNP estimase un curs de 4,21 lei/euro. Pentru următorii trei ani, CNP a menţinut prognoza privind cursul de schimb leu/euro şi anume 4,18 în 2012, 4,16 în 2013 şi 4,13 în 2014. În ceea ce priveşte cursul leu/dolar, CNP a modificat în scădere estimările pentru 2011 şi următorii trei ani la 3,07 lei/dolar în 2011 şi 2012 (3,21 lei/dolar, respectiv 3,19 lei/dolar în varianta de toamnă), 3,06 lei/dolar în 2013 (3,18 anterior) şi 3,04 lei/dolar în 2014 (3,15 lei/dolar prognoza anterioară).