Profit de 1,349 milioane lei raportat de Boromir la finele lui 2011


Compania din sectorul de morărit şi panificaţie Boromir Prod Buzău (Spicul) a raportat, pentru finele anului trecut, un profit net de 1,349 milioane lei, în creştere cu 87,11% faţă de cel de 720.941 lei din 2010, conform informaţiilor financiare transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 16,14%, ajungând la 148,719 milioane lei, iar veniturile totale s-au majorat cu 7,9%, până la 175,147 milioane lei. Cheltuielile au crescut cu 7,6%, situându-se la 172,879 milioane lei. La 31 decembrie 2011, Boromir avea de achitat datorii de 29,396 milioane lei şi de recuperat creanţe de 16,117 milioane lei.