PROBLEME ÎN MALAIA: Material lemnos în valoare de 16.000 de lei, confiscat de polițiști


Angajații Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Vâlcea au continuat să acționeze pentru prevenirea și combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier din județ.
Astfel, în perioada 6-10 decembrie, s-a acționat în comuna Malaia, dar și pe întreg județul pentru combaterea activităților ilicite privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase. Au fost controlați doi agenți economici care desfășurau activități de exploatare, depozitare și comercializare a materialului lemnos. Acestora le-au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amenzi în valoare de 10.000 de lei. A fost dispusă confiscarea cantității totale de 95,70 metri cubi de material lemnos, diverse specii și sortimente, în valoare totală de 15.979 de lei.
Tot în aceeași perioadă, în județul Vâlcea au fost efectuate controale și pentru verificarea legalității transportului de material lemnos. Au fost constatate un număr de 11 sancțiuni contravenționale, pentru care s-au aplicat amenzi în cuantum total de 2.900 lei.
Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea