Prin intermediul unei declaraţii politice, Buican propune reorganizarea României în 10 regiuni de dezvoltare


buican_cristi3În urma dezbaterilor pe care propunerea sa de formare a unei regiuni care să aibă în componenţă judeţele Alba, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Vâlcea, precum şi a semnalelor pozitive de susţinere a unei asemenea variante de lucru atât din partea reprezentanţilor administraţiilor publice locale din aceste judeţe, a mediului economic vâlcean dar şi din partea sindicatelor sau a cetăţenilor, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a prezentat în faţa colegilor deputaţi, prin intermediul unei declaraţii politice, propunerea sa de regionalizare a României. În opinia parlamentarului colegiului Nord, România ar trebui împărţită în 10 regiuni de dezvoltare, care să plece de la principii precum dezvoltarea durabilă, proiecte şi activităţi comune ale judeţelor şi date demografice dar şi de la calcule şi analize economice privind dezvoltarea judeţelor şi includerea, în fiecare regiune, a unor administraţi publice judeţene cu grad diferit de dezvoltare, tocmai pentru a reduce decalajele dintre acestea. Deputatul liberal Cristian Buican i-a mai adresat o interpelare vice-premierului Liviu Dragnea, prin care îi solicită acestuia detalii despre procesul de regionalizare, pentru a pune în acord propunerea sa cu criteriile stabilite de către Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, grupul de lucru format în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Deputatul Buican a dorit ca prin intermediul acestei declaraţii politice, susţinută de la tribuna Parlamentului, să lanseze în dezbatere publică proiectul său şi îi anunţă pe toţi cei interesaţi de propunerea sa, că strângerea unui număr cât mai mare de susţinători ai acestei propuneri este direct proporţională cu şansa reuşitei implementării sale. Parlamentarul liberal vâlcean anunţă pe această cale că în cel mai scurt timp va pune la dispoziţia mass-mediei vâlcene detalii despre proiectul său de regionalizare, precum şi proiectele şi programele pe baza cărora o eventuală regiune formată din judeţele Alba, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Vâlcea s-ar putea dezvolta.

Parlamentarul colegiului Nord este de părere că păstrarea actualelor regiuni de dezvoltare şi implementarea procesului de descentralizare-regionalizare pe baza lor va duce la mărirea decalajelor de dezvoltare care există între judeţele din România, ceea ce reprezintă un real pericol pentru judeţele mai sărace, contrar principiilor şi criteriilor pe baza cărora se justifică regionalizarea. Cristian Buican atrage atenţia autorităţilor şi cetăţenilor judeţului Vâlcea că nu este productiv să ne aliem cu judeţele din Oltenia, ci trebuie să căutăm o formulă care să spargă lanţul carpatic, de la judeţele vecine din nord având foarte multe de învăţat.